Comisia Europeană le-a cerut companiilor farmaceutice să colaboreze pentru creşterea producţiei de doze de vaccin anti-COVID-19. În prezent, 16 unităţi de producţie europene îndeplinesc standardele pentru producerea substanţei active şi 21 pentru dozarea vaccinurilor în fiole, informează Agerpres.
„Încurajăm acest tip de cooperare, pentru că ea ar putea accelera producţia de doze finale”, a declarat comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton. El a explicat faptul că procesul de producţie al vaccinurilor anti-COVID-19 este împărţit în două mari faze.
Prima fază de producţie a vaccinului constă în prepararea substanţei active. În Europa există circa 16 fabrici care pot produce această substanţă activă.
„Dacă în mod normal o astfel de creştere a capacităţilor industriale se poate face în circa doi ani, acum obiectivul este să reuşim acest lucru în cinci sau şase luni”, a adăugat comisarul european, în contextul în care statele UE se confruntă cu livrări întârziate şi în cantităţi diminuate ale vaccinurilor comandate de Comisia Europeană.
Thierry Breton a făcut aceste declaraţii în timpul unei vizite la fabrica din Belgia unde AstraZeneca produce ingredientul activ pentru vaccinul său, din care livrează UE mai puţine doze decât erau prevăzute iniţial.
Preluat de la: Publika.md