Coliziune între o ambulanţă privată care transporta patru pacienţi la dializă şi un autoturism

O ambulanţă privată care transporta patru pacienţi către un centru medical de dializă a fost implicată vineri într-un accident rutier care a avut loc în municipiul Constanţa, o femeie de 77 de ani fiind rănită şi transportată la Spitalul Judeţean. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Dobrogea” al judeţului Constanţa, este vorba de o coliziune între ambulanţa privată şi un autoturism, accident petrecut la intersecţia străzilor Pajurei şi Viorelelor. La faţa locului au fost trimise o autospecială de stingere incendii, două echipaje SMURD, o autospecială pentru transport victime multiple şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. “În ambulanţa privată se aflau patru persoane ce trebuiau să ajungă la dializă, la un centru privat. O persoană, de sex feminin, de 77 de ani, din ambulanţa privată, a fost transportată la spital de SMURD C, conştientă, cooperantă, cu traumatisme de membre superioare şi inferioare. Celelalte trei persoane au fost preluate de un alt mijloc de transport al firmei respective (este vorba despre trei bărbaţi în vârstă de 46, 64 şi 49 ani)”, a informat ISU. Şoferul autoturismului şi cel al ambulanţei private au refuzat transportul la spital. Ancheta poliţiştilor în acest caz este în derulare.


Preluat de la: Timpul.md