CNPF investighează lansarea primei criptomonede din Moldova

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) s-a autosesizat după ce o companie din R. Moldova a anunțat, la data de 4 noiembrie 2025, lansarea unei criptomonede corporative.

„Ținând cont de caracterul public al comunicării, precum și de faptul că oferta este adresată publicului larg (nonprofesioniști), CNPF s-a autosesizat în limita competenței sale, în vederea evaluării încadrării din punct de vedere legal a acțiunilor declarate și a informațiilor publice disponibile în acest sens”, se arată într-un comunicat al CNPF, transmite Știri.md.

După finalizarea investigației, CNPF va reveni cu informații suplimentare și, după caz, cu măsurile care se impun. 

„De asemenea, reiterăm că, conform prevederilor Legii 308/2017 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, prestarea serviciilor privind activele virtuale este interzisă pe teritoriul Republicii Moldova. Conform acelorași prevederi legale, instituțiile financiar-bancare nu au dreptul să admită tranzacțiile rezidenților către prestatorii de servicii privind criptomonedele autorizați în alte state, a căror volum cumulativ depășește echivalentul a 50 mii lei lunar.

Totodată, pentru siguranța investițiilor dumneavoastră și pentru a evita pierderile financiare, încurajăm cetățenii RM să investească doar prin intermediul prestatorilor de servicii autorizați în RM”, comunică CNPF.


Preluat de la: Timpul.md