Cît de des se pot face radiografiile la plămîni

Astfel de investigaţii trebuie făcute numai atunci, cînd nicio altă analiză nu poate oferi informaţiile necesare cu privire la starea de sănătate a pacientului. Evaluarea beneficiilor şi a riscurilor ţine de competenţa medicului specialist, care hotărăşte necesitatea investigaţiilor respective. Pentru că puţini medici ţin cont de numărul iradierilor, la care a fost expus anterior un pacient se ajunge de multe ori în situaţia cînd un bolnav să repete de mai multe ori o radiografie.

De asemenea, unii pacienţi cer ei înşişi astfel de investigaţii fără un consult medical prealabil. Efectuarea la întîmplare însă a unor astfel de investigaţii iradiante este periculoasa, pentru că fiecare radiografie şi fiecare tomografie computerizată duce la schimbări ireversibile în organism. Astfel, cu cît facem mai multe analize iradiante, cu atît schimbările din organism sînt mai multe şi mai grave. Specialiştii în imagistica medicală susţin că putem face cel mult două investigaţii cu raze X pe an. „Radiografiile trebuie făcute cu o anumită periodicitate, una la saşe luni, pentru ca sa nu se adune dozele de raze X.

În viaţa de zi cu zi noi şi aşa primim anumite doze de radiaţii X din mediul înconjurător. De aceea, dacă facem mai des radiografii, pot apărea modificări structurale celulare, care pot duce într-un final, în cel mai rău caz, la apariţia vreunei forme de cancer. Bineînţeles, acest lucru se poate întîmpla numai dacă facem foarte multe radiografii într-un timp scurt”, susţine prof.dr. Dragoş Negru, de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iaşi, conform sanatate.bzi.ro.

Radiografie. Contraindicaţii

Gravidele nu ar trebui sa treacă controale, fiind iradiate cu raze X. În cazuri excepţionale s-ar putea face în trimestrul trei de sarcină. În primul trimestru însă, atunci cînd se formează organele fătului, fiind excluse categoric. Asta deoarece radiaţiile X pot determina modificări structurale celulare, cresc riscul de avort spontan, de malformaţii congenitale sau anomalii cerebrale, precum copii întîrziaţi mintal.

De asemenea, copiii cu vîrste de pîna la zece ani, ar trebui feriţi de astfel de proceduri. Aceştia trebuie să facă cît mai puţine radiografii, mai ales dacă sînt în perioada de formare a organelor genitale şi schimbărilor tiroidei. E nevoie să fie folosită protecţia prin acoperirea cu şorţuri speciale cu plumb.

Femeile mai tinere de 40 de ani au interdicţie la mamografii, pentru ca doza de radiaţii emisă nu e de neglijat şi le poate influenţa fertilitatea.

Radiografie. Semnele iradierii peste măsură

Organismul suportă dozele mici de raze X, însă cantităţile mari duc la deficienţe celulare şi dereglări funcţionale. ADN-ul este ţinta preferata a radiaţiilor, de aceea pot apărea mutaţii genetice. Efectele lor pot să apară la intervale diferite, de la cîteva ore la cîtiva ani. Unul dintre primele semne că am fost expuşi la un nivel sporit de radiaţii X este căderea inexplicabilă a părului. De asemenea, dacă după o radiografie, tomografie computerizata avem pigmentari sau depigmentări ale pielii ori iritaţii ale ochilor, este posibil să fi fost expuşi la un nivel ridicat de raze X.

Iradierea peste măsură mai poate cauza şi degenerarea şi scleroza cutanată, conjunctivite, cataractă, modificări în ţesutul hematopoietic din care se formează celulele sangvine (hematiile, leucocitele şi trombocitele).

Riscul de a dezvolta cancer în urma expunerii la radiaţii este destul de mic, potrivit părerii specialiştilor, dar nu trebuie omis. Efectele iradierii depind de mai mulţi factori: doza de radiaţii, frecventa expunerii, organul expus, dar şi vîrsta pacientului.


Preluat de la: Noi.md