Volumul total al despăgubirilor de asigurare achitate în perioada menționată, în baza poliței RCA, a alcătuit 219 milioane de lei, dintre care 33 de milioane de lei reprezintă daune achitate urmare accidentelor rutiere soluționate prin procedura de constatare amiabilă.
De la lansarea procedurii de constatare amiabilă a accidentelor de vehicule, în septembrie 2019, și pînă în septembrie 2023, conducătorii auto au depus aproape 30 de mii de cereri de despăgubire în baza constatului amiabil, din care 25 600 de cereri au fost soluționate. Totodată în această perioadă au fost refuzate mai mult de 4 mii de cereri de despăgubire în baza constatului amiabil, pe motiv că procedura nu a întrunit condițiile prevăzute de lege. În aceste situații persoanele păgubite au fost îndrumate să documenteze accidentul de vehicul la organele de poliție, iar ulterior dosarele de daună fiind regularizate și achitate de către asigurători conform documentelor eliberate de organele de drept.
Cele mai des întîlnite deficiențe la implementarea procedurii de constatare amiabilă vizează lipsa fotografiilor sau prezentarea fotografiilor neconforme. „Este important de știut că fotografiile de la locul accidentului documentat prin procedura de constatare amiabilă trebuie să includă panorama generală a accidentului, inclusiv ambele vehicule accidentate, plăcile cu numerele de înmatriculare, părțile avariate ale vehiculelor care să fie vizibile și urmele de frînare și de cioburi de la fața locului, dacă acestea există, condițiile date fiind prevăzute de Legea privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagube produse de vehicule”, precizează CNPF.
Constatul amiabil este o procedură simplificată și benevolă de documentare a accidentelor de vehicul, care constă în completarea și semnarea de către conducătorii de vehicule implicați în accident a formularului „Constatare amiabilă de accident”. Procedura de constatare amiabilă se aplică dacă în accident sînt implicate doar două vehicule, dacă accidentul este soldat cu daune materiale ce nu depășesc suma de 15 mii de lei și dacă accidentul nu s-a soldat cu vătămări corporale. La fel, este necesar ca ambii conducători de vehicule implicați în accident să-și exprime consimțămîntul privind documentarea accidentului prin procedura de constatare amiabilă și consensul privind circumstanțele producerii accidentului și daunele vizibile cauzate vehiculelor implicate, iar persoana responsabilă de producerea accidentului își recunoaște culpa.
Preluat de la: Noi.md