Cine sunt persoanele arestate de FBI după asaltul asupra Capitoliului din SUA

Suspecții asaltului asupra Capitoliului din SUA sunt un grup variat de oameni care include un membru al legislativului din West Virginia, un pompier din Florida și un șaman QAnon din Arizona, potrivit BBC, citează digi24.ro.

A trecut mai mult de o săptămână de la incidentele de la Capitoliu. Peste 170 de dosare de cercetare au fost deschise iar 70 de persoane au fost acuzate până acum, potrivit procurorului federal din Districtul Columbia, Michael Sherwin.

Persoanele cheie acuzate până acum

Jake Angeli – “Șamanul Q”

Jacob Anthony Chansley, cunoscut drept Jake Angeli sau așa cum se autointitulează, “Șamanul Q”, este un cunoscut adept al teoriei conspirative nefondată numită Qanon care locuiește în Glendale, Arizona.

Suporterii QAnon cred că președintele Trump și o echipă militară de informații se luptă cu o clică de pedofili ai “deep state” care îl adoră pe Satana – provenind din Partidul Democrat, media, afaceri și Hollywood.

Cunoscut pentru fața sa pictată, pălărie din blană și coarne și ducând un steag inscripționat cu mesajul “Q m-a trimis”, Chansley, în vârstă de 33 de ani, a fost acuzat de intrare prin efracție și comportament turbulent după ce a apărut în mai multe imagini înăuntrul sălilor din Congres și Senat.

Mama sa a declarat, luni, pentru ABC News, că acesta nu mâncase de la arestarea sa, din cauză că facilitatea de detenție nu-i servea mâncare complet bio.

Doug Jensen – QAnon

Doug Jensen, în vârstă de 41 de ani, din Des Moines, Iowa, a apărut în clipuri video în fața unui ofițer singur ce se confrunta cu mulțimea din interior.
Jensen a fost arestat și ar putea fi acuzat de cinci infracțiuni federale, inclusiv intrare prin efracție și comportament turbulent, obstrucționarea ofițerilor de ordine publică în timpul incidentelor.

El a fost înregistrat fugărind un ofițer de poliție pe scări din cadrul clădirii Capitoliului, purtând un tricou cu sloganul QAnon “aveți încredere în plan”.
Jensen s-a identificat pe contul său de Twitter.

Richard Barnett

Richard Barnett este bărbatul care apare într-o fotografie cu picioarele pe un birou din cabinetul Speakerului Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi. El a mai fost fotografiat în afara Capitoliului cu un plic personalizat pe care îl luase din biroul ei.

Barnett a fost arestat pentru intrare ilegală, comportament turbulent la Capitoliu și furt din bani publici, proprietate sau dosare.

Barnett are 60 de ani și este din Arkansas.
Presa locală scrie că acesta este implicat într-un grup care sprijină dreptul de a deține arme și că a fost intervievat la un protest “Stopați furtul” ca urmare a alegerilor prezidențiale – mișcare care srpijină acuzațiile nefondate ale lui Donald Trump despre frauda electorală.

Robert Keith Packer

Una dintre cele mai șocante imagini din acea zi arată un bărbat ce poartă un hanorac pe care scrie: “Lagărul Auschwitz”.

Pentru mulți, sloganul arată o parte din forțele întunecate din spatele protestelor.
Robert Keith Packer a fost arestat în Virginia și a fost acuzat de încălcarea proprietății într-o clădire federală și “intrare prin efracție și comportament turbulent” la Capitoliu.

Derrick Evans – membru al legislativului din West Virginia

La mai puțin de o lună după ce a depus jurământul ca delegat Republican în legislativul statului Virginia de Vest, Derrick Evans s-a filmat împingându-se prin mulțime în vreme ce lua cu asalt Capitoliul, purtând ce părea a fi o cască de motocicletă.

Participarea sa la revoltă a făcut legiutorii din stat să ia în considerare excluderea sa din clădirea aleșilor.

Însă într-o săptămână de la revoltă, el a demisionat. Acesta va fi judecat pentru violarea proprietății și comportament turbulent.

Printre alții, a mai fost arestat și Andrew Williams, pompier din Florida care a fost văzut purtând o șapcă cu Trump și arătând spre o pancartă ce purta numele Democratei Nancy Pelosi.

 

FBI încă caută zeci de indivizi și a cerut pblicului să ajute la identificarea și localizarea lor.
Până acum, spune șeful biroului FBI din Washington, au primit 100.000 de clipuri video și fotografii.

Potrivit codului penal federal din SUA, complotare cu scop sedițios înseamnă un efort de a complota pentru a răsturna guvernul american. Pedeapsa este gravă: până la 20 de ani de închisoare.

Procurorii din Ohio, Minnesota, Kentucky și alte state s-au angajat să ancheteze pe oricine a călătorit din regiunile lor pentru a lua parte la revoltă.


Preluat de la: Publika.md