Oamenii de știință Ugur Sahin și Ozlem Tureci și-au dedicat viața oncologiei și bolilor infecțioase și au petrecut ani întregi pionierând tratamente personalizate de imunoterapie pentru bolnavii de cancer.
Dar pe fondul pandemiei de coronavirus, cercetările inovatoare ale cuplului în domeniul codului genetic modificat i-au adus în ochii publicului drept creierul din spatele primului vaccin eficient împotriva coronavirusului din lume, scrie CNN.
Cercetătorii Ugur Sahin, în vârstă de 55 de ani, și Ozlem Tureci, în vârstă de 53 de ani, sunt cei care au înființat BioNTech în orașul german Mainz, în 2008.
Luni, gigantul farmaceutic american Pfizer, partener al companiei BioNTech, a anunțat că vaccinul produs de firma germană de biotehnologie are o eficiență de peste 90%.
Noul vaccin anti-Covid-19 folosește o tehnologie care nu a mai fost niciodată aprobată, numită ARN mesager, sau ARNm, pentru a declanșa un răspuns imun la persoanele vaccinate.
Potrivit Pfizer, șiruri de instrucțiuni genetice numite ARN mesager sunt injectate în organism, adică molecula care spune celulelor noastre ce trebuie să facă. Fiecare celulă este o mini-fabrică de proteine, conform instrucțiunilor genetice conținute în nucleul său. ARN mesager al vaccinului este introdus și preia controlul asupra acestei mașini pentru a produce un antigen specific al coronavirusului: „spinul” coronavirusului, vârful său atât de recunoscut, care se află la suprafața sa și îi permite să se atașeze la celulele umane pentru a le pătrunde.
Ugur Sahin a explicat, marți, semnificația descoperirii acestei tehnologii.
„Cred că mesajul bun pentru omenire este că acum înțelegem că infecțiile cu COVID-19 pot fi într-adevăr prevenite de un vaccin”, a spus el.
La rândul său, directorul general al Pfizer, Albert Bourla, l-a numit „cel mai mare progres medical” din ultimii 100 de ani.
În timp ce vaccinul este un pas uriaș pentru comunitatea științifică, Sahin și Tureci sunt veterani în lumea realizărilor medicale.
Cine sunt cei doi soți care au creat vaccinul anti-Covid-19 Pfizer
Ugur Sahin și Ozlem Tureci au înființat o altă companie, Ganymed Pharmaceuticals, în 2001 pentru a lucra la dezvoltarea anticorpilor de combatere a cancerului, firmă pe care au vândut-o cu 1,4 miliarde de dolari în 2016.
Directorul executiv Sahin și directorul medical Tureci se află pe lista celor mai bogate 100 de persoane din Germania, potrivit ziarului săptămânal Welt am Sonntag. Marți, valoarea de piață a companiei lor cotate la Nasdaq a crescut la 25,72 miliarde de dolari – un salt masiv de la 4,6 miliarde de dolari anul trecut.
Dar acțiunile caritabile ale cuplului și angajamentul îndelungat al acestora față de mediul academic și știință par să-i mențină cu picioarele pe pământ, chiar și în momentul în care munca lor privind descoperirea unui vaccine antiCovid-19 îi propulsează în lumina reflectoarelor.
În mai, cuplul a declarat pentru CNN că se simt obligați să „ofere ceva societății”, având în vedere munca pe care au făcut-o în domeniul lor în ultimele două decenii.
Sahin s-a născut în Iskenderun, un oraș de pe coasta mediteraneană a Turciei. S-a mutat la Köln, Germania când avea patru ani, unde tatăl său lucra la o fabrică locală Ford, potrivit Reuters.
S-a întâlnit cu Tureci, fiica unui medic turc, când cei doi începeau cariera academică.
Potrivit Reuters, pe Sahin și Tureci i-a legat pasiunea comună pentru cercetarea cancerului, cei doi petrecându-și chiar și ziua nunții în laboratorul de cercetare.
În ianuarie 2020, după ce a citit o lucrare științifică despre coronavirusul din Wuhan, China, Sahin s-a gândit că poate face un pas de la medicamentele împotriva cancerului pe bază de ARNm la vaccinurile virale pe bază de ARNm, scrie Reuters.
BioNTech a desemnat atunci 500 de angajați să lucreze la proiect cu mai mulți compuși potențiali de ARNm, încheind în cele din urmă un parteneriat cu Pfizer în martie.
Vaccinul anticoronavirus dezvoltat de gigantul farmaceutic Pfizer și firma germană de biotehnologie BioNTech are o eficiență de peste 90%, potrivit unei analize intermediare a unei comisii independente de evaluare. În studiul Pfizer, din cele 44.000 de persoane monitorizate au existat până în prezent 94 de cazuri de Covid-19 la persoane care nu au fost infectate anterior.
Mai puțin de 9 dintre aceste cazuri au fost printre persoanele care au primit două doze de vaccin, un semnal puternic al eficacității acestuia.
Datele nu sunt încă publice sau evaluate de alți cercetători, iar comunicatul de presă al companiei nu a putut fi prezentat unor experți externi în condițiile existenței unui embargo în acest sens.
Preluat de la: Timpul.md