Cinci lucruri despre fumat pe care probabil nu le cunoșteai

Este cunoscut faptul că fumatul este extrem de dăunător, iar anual mai mult de 8 milioane de persoane în întreaga lume mor din cauza acestui viciu. Cea mai bună alegere pentru o persoană care fumează este să renunțe complet la tutun și nicotină. Și totuși în pofida informațiilor și studiilor accesibile, există o serie de mituri și concepții greșite ce țin de cauzele principale ale bolilor asociate fumatului și metodele de renunțare.

Potrivit statisticilor, 80% din persoanele care fumează timp de 10 ani, cel puţin 10 ţigări pe zi vor dezvolta o boală respiratorie cronică, iar restul de 20% vor face boli cardiovasculare. Deși mulți fumători încearcă să renunțe la țigări, puțini reușesc fără asistență profesională și informație veridică despre consumul de tutun. Iată cinci lucruri pe care trebuie să le cunoști despre fumat și cum poți reducere riscurile asociate acestui viciu.

Cel mai dăunător este fumul

O țigară aprinsă produce fum care conține peste 6000 de substanțe chimice, iar aproximativ 100 dintre acestea au fost identificate de experții în sănătate publică ca fiind dăunătoare sau potențial dăunătoare. Printre acestea se numără gudronul, monoxidul de carbon, arsenicul, benzenul și poloniul. Potrivit cercetărilor, inhalarea acestor chimice din fum este cauza principală a bolilor asociate fumatului, precum cancerul pulmonar, afecțiunile cardiovasculare și bolile respiratorii cronice.

Nicotina nu este principala sursă de nocivitate

Contrar percepției generale, nicotina nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului.  Oamenii de știință au demonstrat că aceste afecțiuni apar din cauza substanțelor chimice eliminate împreună cu fum în urma arderii tutunului. Pe de altă parte, nicotina este o substanță vegetală care se găsește în planta de tutun și provoacă dependență. Nicotina este unul dintre principalele motive pentru care oamenii continuă să fumeze sau să utilizeze produse cu nicotină.

Gudronul nu este ceea ce crezi tu

Când auzi despre gudronul eliminat în timpul fumatului, s-ar putea să crezi că este aceeași substanță vâscoasă neagră sau maro care este folosită pentru construcția drumurilor. De fapt, gudronul este un amestec al compușilor din fumul de țigară, care se condensează atunci când ajunge în plămâni. Produsele fără fum nu ard tutunul, iar compoziția aerosolului este diferită de cea a fumului de țigară. Astfel, lipsa fumului rezultat în urma arderii tutunului reduce semnificativ expunerea la substanțe chimice dăunătoare.

Renunțarea la fumat este cea mai bună decizie

După ce nicotina este absorbită în corp, este stimulată eliberarea de dopamină, iar creierul se adaptează la această stare. Procesul este însă reversibil atunci când persoana încetează să utilizeze produse care conțin nicotină. Deși poate fi dificil, în fiecare an, sute de mii de oameni încearcă să renunțe la produsele din tutun și nicotină. Aceasta este cea mai bună alegere, iar pentru fumătorii care iau decizia de a renunța, există o gamă largă de produse medicamentoase și servicii de suport.

Redu riscurile

Fumatul, consumul excesiv de alcool, zahăr sau produse de tip fast-food – sunt obiceiuri nocive care afectează grav sănătatea oamenilor. Din acest motiv, specialiștii recomandă înlocuirea produselor dăunătoare cu alternative mai puține nocive. Este și cazul fumatului, dacă persoana nu poate renunța la acest viciu, aceasta poate apela la alternative. Diferența fundamentală dintre produsele fără fum și țigări este că alternativele fără fum nu ard tutunul  și, prin urmare, nu produc acel fum care conține substanțe chimice dăunătoare.

Există mai multe tipuri de produse fără fum – țigări electronice, dispozitive de încălzire a tutunului și pungi cu nicotină. Dispozitivele de încălzire a tutunului încălzesc tutunul doar cât este necesar pentru a elibera un aerosol cu nicotină, în timp ce țigările electronice încălzesc un lichid care conține nicotină. Totodată, pungile cu nicotină sunt săculeți care conțin nicotină și alte substanțe, dar nu conțin tutun în sine. Ele sunt utilizate pentru a livra nicotina în organism prin intermediul mucoasei bucale, fără a implica fumul de țigară sau alte substanțe cancerigene asociate fumatului. Aceste produse nu sunt lipsite de riscuri, dar pot fi o alternativă pentru țigările tradiționale.

Renunțarea completă la tutun și nicotină este întotdeauna cea mai bună alegere, iar cei care își doresc să facă acest lucru ar trebui să apeleze la serviciile specializate și la medici. Pentru a abandona acest viciu, fumătorii sunt motivați să iniţieze intervenţii complexe ce includ atât terapia medicamentoasă, cât și cea cognitiv-comportamentală. Potrivit datelor statistice, 1,3 miliarde de persoane din întreaga lume sunt fumătoare.

Sursa: locals.md


Preluat de la: Timpul.md