CIFRE ALARMANTE: Pandemia de coronavirus a depășit patru milioane de cazuri de îmbolnăviri la nivel mondial

Pandemia de coronavirus a depășit patru milioane de cazuri de îmbolnăviri la nivel mondial. În același timp, Italia și Marea Britanie au depășit pragul de 30 de mii de decese. La o diferență mică se află Spania și Franța. Cu toate acestea, autoritățile unor state intenționează să relaxeze măsurile de carantină, începând de luni.

Totuși, oficialii britanici avertizează că pericolul este încă prezent şi au anunțat că cei care vor reveni în țară vor fi plasați în carantină.

„Trebuie să fim realiști. Nu va exista vreo schimbare dramatică peste noapte. Odată cu slăbirea restricțiilor vom fi foarte atenți”, a afirmat secretarul Mediului din Marea Britanie, George Eustice.

În Barcelona, oamenii au fost lăsați să meargă la plajă. Autoritățile spaniole sunt oricum cu ochii în patru ca să evite un nou val de îmbolnăvire.

„Acum trebuie să ne asigurăm că relaxarea parțială a măsurilor nu implică o creștere a riscului de infectare”, a menționat șeful Departamentului Situații Excepționale, Fernando Simon.

De câteva zile au fost deblocați și cei din Italia. Mulți nu au rezistat și au ieșit la plimbare fapt ce l-a înfuriat pe primarul din Milano, oraș grav afectat de coronavirus.

„Imaginile de ieri sunt rușinoase. Fie lucrurile se schimbă astăzi, fie închid!”, a spus primarul din Milano, Beppe Sala.

Situația este absolut critică în Rusia. În ultimele zile s-au înregistrat câte 10 mii de cazuri noi, iar numărul total al celor infectați cu noul virus a ajuns la aproape 198 de mii. Peste 1.800 de oameni au murit. Reprezentanții OMS remarcă faptul că în timp ce multe țări își revin, Rusia se confruntă întârziat cu această epidemiei.

Iar Coreea de Sud se simte, din nou amenințată de coronavirus. Autoritățile vor închide barurile, restaurantele și cluburile, după ce numărul infectaților a început să crească.


Preluat de la: Publika.md