Tiraspolul a greşit a adresa. Astfel a reacţionat Guvernul de la Chişinău la acuzaţiile administraţiei separatiste, potrivit cărora Chişinăul ar fi redus volumele de gaze naturale către regiunea transnistreană.
„Criza energetică cu care se confruntă Republica Moldova, inclusiv regiunea ei transnistreană, nu a fost cauzată de Chișinău, ci de deciziile nejustificate ale companiei ruse Gazprom, care a redus volumul de gaze naturale livrate companiei Moldovagaz. Astfel, partea rusă se face responsabilă de situația creată, inclusiv de criza energetică și social-economică din regiunea transnistreană”, se arată într-un comunicat emis de Biroul de Reintegrare.
Reacţia reprezentanţilor guvernului vine după ce liderul separatist, Vadim Krasnoselski, a trimis scrisori către OSCE şi ONU, în care se plânge că stânga Nistrului recepţionează zilnic 2,3 milioane metri cubi de gaze naturale, în loc de 3,9 milioane metri cubi. Tiraspolul acuză Chişinăul pentru aceste reduceri.
Krasnoselski ţine să accentueze că, din cauza acţiunilor Chişinăului, în stânga Nistrului a fost instituită stare de urgenţă în economie. Astfel, întreprinderile au fost nevoite să-şi sisteze activitatea şi au fost reduse temperaturile în încăperi. Liderul separatist face referire şi la întreruperile de livrări de energie electrică de la centrala Cuciurgan către dreapta Nistrului, despre care spune că ar fi principala sursă de venit pentru bugetul Tiraspolului.
De cealaltă parte, Chişinăul transmite că demersurile aşa-zisei administraţii din regiunea transnistreană trebuie adresate Moscovei, care sacrifică regiunea, șantajând Republica Moldova cu arma energetică, cum a mai făcut-o și în 2009.
Preluat de la: Publika.md