Chişinăul arată astăzi ca un furnicar: În faţa magazinelor s-au format cozi kilometrice (FOTOREPORT)

În plină pandemie de COVID-19, Chişinăul arată astăzi ca un adevărat furnicar. Oraşul este plin de maşini, iar în faţa magazinelor alimentare s-au format cozi kilometrice.

Oamenii legii au anunţat razii şi amenzi pentru cei care nu vor respecta regulile impuse de autorităţi.

Pe strada Ion Creangă au fost suprinşi zeci de oamenii, care au ieşit la plimbare sau cumpărături, iar mulţi din ei nu respectă distanţa socială. Culmea este că la cinci minute de mers pe jos se află blocul de pe strada Alba Iulia plasat în carantină în data de 5 aprilie, după ce trei locatari, membri ai diferitor familii, au fost diagnosticaţi cu COVID-19. În imaginile surprinse de echipa noastră nu se vede niciun echipaj de poliţie

Se pare că moldovenii se tem mai mult de foame, decât de virus. Cozi de zeci de metri aproape în faţa fiecărui magazin, unii oameni cu măşti şi mănuşi, iar alţii fără. De distanţa socială nici nu putea fi vorba. Chiar şi aşa, oamenii spun că au ieşit la cumpărăuri, pentru că se apropie Paştele. Aceştia ne-au zis că au stat în rând de la 20 de minute, până la o oră.

„20 de minute am stat. Anul ăsta mai modest, cu familia doar, că nu se poate. Am cheltuit mai puţini bani, vreo 700 de lei, ceilalţi ani până la două mii de lei, luam miel, iepure, dar în acest an nu ne permitem”

„Am luat de toate. Şi pască, şi ouă. Am cheltuit vreo 1700 de lei, nu mai puţin decât în alţi ani.”

„Am luat ca de obicei, fructe, legume, pentru salate, o pască. Vor veni cu copiii, locuim alături. Respectăm carantina, dar pe cei dragi oricum îi vom avea aproape şi ne vom aduna. Am cheltuit aproximativ 500 de lei. ”

Oamenii recunosc că în acest an au scos mai puţini bani din buzunare pentru masa de Paşte, asta deoarece fie nu au de unde cheltui mai mult, fie vor sărbători doar într-un cerc restrâns, ori cu familia.

„Am cheltuit în jur de 400 de lei. Dar mi-am cumpărat de toate pentru Paşte. Iată, mi-am luat nişte fructe, nişte dulciuri, verdeaţă, o pască. De toate am luat. „

„Vom sărbători împreună cu soţul, fiica locuieşte aparte cu nepoţii, dar nu ne vom întâlni. Pasca o voi coace eu mâine, acasă. Dar am cumpărat ouă, am luat pentru borş scăzut, că la noi e tradiţie de Paşte. În rând am stat vreo 20 de minute, prima dată văd aşa rând aici”

Amintim că în acest an, autorităţile au interzis să fie oficiate slujbe în noaptea de Înviere, pentru a evita răspândirea noului coronavirus. Totuşi, în unele localităţi oamenii vor putea scoate bucatele la poartă, iar preoţii vor trece şi le vor sfinţi.

.


Preluat de la: Publika.md