Chișinăul a reacționat la declarațiile Tiraspolului pe referendumul UE

În context, autoritățile moldovene cer încă o dată Tiraspolului să se abțină de la orice obstrucționare a scrutinului și referendumului, precum și de la orice tentativă de a se implica, direct ori indirect, în procesul electoral”.

„Toți cetățenii Republicii Moldova, indiferent de locul de trai, sînt așteptați la scrutinul electoral prezidențial și referendumul din 20 octombrie. Pentru concetățenii noștri din raionale de est vor fi deschise 30 de secții de votare aflate în perimetrul Zonei de Securitate, în localități aflate sub controlul efectiv al autorităților constituționale. Deschiderea unor secții de vot în perimetrul necontrolat, acolo unde nu există nicio garanție privind siguranța procesului, nicio certitudine că nu vor fi interferențe externe ce pot prejudicia rezultatul, este contrară normelor legale.

În acest context, autoritățile moldovene cer încă o dată Tiraspolului să se abțină de la orice obstrucționare a scrutinului și referendumului din 20 octombrie, precum și de la orice tentativă de a se implica – direct ori indirect – în procesul electoral”, comunică Biroul politici de reintegrare.

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană și alegerile prezidențiale vor avea loc pe 20 octombrie, după ce Înalta Curte a decis că organizarea plebiscitului este constituțională.


Preluat de la: Noi.md