Vineri, în ziua inaugurării, la ora 09:00 dimineaţa, temperaturile au ajuns la 30 de grade Celsius în piaţa cu aspect fals alpin care a găzduit ceremonia de deschidere.
Dar, odată intrat în complex, mercurul a scăzut cu mult sub zero grade.
În interior, un telescaun, o telecabină și un mini-tren transportă vizitatorii către cele patru pîrtii ale complexului. În vîrful uneia dintre pîrtiile acoperite cu zăpadă, Jessica Zhang, o snowboarderiță, nu părea deranjată de anunțul privind încă un record de temperatură înregistrat în China în această vară.
China a înregistrat anul acesta cea mai caldă lună august din 1961 încoace, a anunțat serviciul meteorologic național, cu o temperatură medie de 22,6 grade.
Pista acoperită a fost certificată vineri de Cartea Recordurilor Guinness drept cea mai mare din lume, înaintea celei de la Harbin, tot în China. Prevăzută iniţial pentru 2019, deschiderea centrului a fost amînată de mai multe ori. Industria schiului din China este în plină expansiune de cînd Beijing-ul a găzduit Jocurile Olimpice de iarnă în 2022.
La asta se adaugă ajutorul guvernamental uriaş şi interesul puternic din partea unei clase de mijloc în expansiune. China este liderul mondial în domeniul pîrtiilor de schi indoor, avînd jumătate din top 10 la nivel mondial lume, potrivit companiei Daxue Consulting din Shanghai.
Preluat de la: Noi.md