China a impus restricţii privind publicarea de cercetări academice referitoare la originea noului coronavirus, potrivit unei directive date de Guvern şi a anunţurilor online făcute de două universităţi, care au fost apoi şterse, informează CNN.
Toate studiile academice despre Covid-19 vor fi verificate suplimentar înainte de a fi publicate. Studiile despre originea coronavirusului vor fi examinate suplimentar şi trebuie aprobate de oficiali ai Guvernului, potrivit anunţurilor făcute de universităţi.
Un expert din Hong Kong care a colaborat cu mai mulţi cercetători din China continentală pentru a publica o analiză clinică a cazurilor de Covid-19 într-o revistă internaţională de specialitate a spus că munca lui nu a fost supusă unei astfel de verificări în luna februarie.
De la depistarea noului coronavirus, în luna decembrie a anului trecut, în oraşul Wuhan (provincia Hubei), în lume au fost înregistrate peste 1,8 milioane de cazuri de infectare şi mai mult de 114.000 de decese.
Din ianuarie, cercetătorii chinezi au publicat în reputate jurnale medicale internaţionale mai multe studii referitoare la Covid-19. Unele descoperiri cu privire la primele cazuri – precum transmiterea de la om la om – au ridicat semne de întrebare privind cifrele raportate de Guvern şi au stârnit controverse pe reţelele de socializare chineze.
Acum, autorităţile din China înăspresc controlul privind publicarea de cercetări despre Covid-19.
Un cercetător chinez, care a vorbit sub anonimat, de teama represaliilor, a afirmat că această acţiune este îngrijorătoare şi poate obstrucţiona cercetări importante. „Cred că este un efort coordonat al Guvernului chinez pentru a controla relatările şi să facă să pară că epidemia nu a început în China”, a declarat el pentru CNN. „Nu cred că vor tolera cu adevărat vreun studiu obiectiv care investighează originea bolii”.
Potrivit directivei emise de Ministerul Educaţiei, „lucrările academice despre identificarea originii virusului trebuie să fie gestionate strict şi ferm”.
Aceste studii, potrivit ordinului, trebuie aprobate de comitete academice şi universităţi, apoi trimise la departamentul de ştiinţă şi tehnologie al Ministerului Educaţiei, care le direcţionează către grupul de lucru din cadrul Consiliului de Stat, unde sunt din nou verificate. Doar după ce primesc răspuns de la grupul de lucru universităţile pot trimite studiile pentru publicare.
Alte studii despre Covid-19 vor fi verificate de comitete din universităţi, pe baza unui barem, care vizează, între altele, „valoarea academică” a studiului şi dacă „momentul publicării” este potrivit.
Directiva a fost dată pe baza instrucţiunilor emise în timpul întâlnirii din 25 martie a grupului de lucru din Consiliul de Stat.
O referire la acest document a fost făcută prima dată vineri, pe site-ul Universităţii Fudan din Shanghai, una dintre principalele instituţii de invăţământ superior din China. Apoi, a fost confirmat pentru CNN că a fost emisă această directivă.
„Nu trebuia să fie făcut public, este un document intern”, a spus un reprezentant al departamentului de ştiinţă şi tehnologie din Ministerul Educaţiei. După câteva ore, anunţul a fost eliminat.
Universitatea de Geoştiinţe din Wuhan a publicat un anunţ similar. Şi acesta a fost şters.
Cercetătorul chinez care a discutat cu CNN a spus că notificarea a venit în urmă cu câteva zile şi a spus că doar cercetările despre Covid-19 fac subiectul verificărilor suplimentare.
La finalul lunii decembrie, autorităţile din Wuhan au raportat depistarea unui coronavirus care provoca un nou tip de pneumonie. A fost atunci făcută legătura cu o piaţă din oraş, iar la scurt timp, au fost găsite asemănări cu virusul care a cauzat pandemia SARS în 2002 – 2003. Oamenii de ştiinţă din China au spus că noul coronavirus este posibil să se fi transmis la om de la lilieci, printr-o gazdă intermediară.
Oficialităţile chineze şi presa de stat au susţinut că nu există dovezi clare privind originea coronavirusului. Luna trecută, Zhao Lijian, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, a promovat teoria că acesta îşi are originea în Statele Unite şi că a fost adus în China de militari americani. Profesorul Yanzhong Huang, care lucrează la Council on Foreign Relations din Washington, a spus că originea coronavirusului a devenit un subiect politic sensibil în China.
Preluat de la: Timpul.md