CFR Cluj a fost oprită în turul doi preliminar al Ligii Campionilor. Echipa lui Dan Petrescu a cedat la penalty-uri în fața lui Dinamo Zagreb. Timpul regulamentar al meciului de pe stadionul Doctor Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca s-a încheiat cu scor egal, 2-2.
Formația croată a înscris prin Amer Gojak în minutul 14. CFR a obținut un penalty în debutul reprize secunde, fază la care arbitrul l-a eliminat pe fundașul lui Dinamo, Kevin Theophile-Catherine. Totuși, Ciprian Deac nu a reușit să-l învingă pe portarul advers. Clujenii au egalat abia în minutul 64, prin Michael Pereira, dar oaspeții au revenit în avantaj în minutul 78, grație golului înscris de Lirim Kastrati. Totusi, feroviarii au trimis partida în prelungiri, marcând prin Gabriel Debeljuh, în minutul 93.
În prelungiri nu s-a marcat și meciul a ajuns la seria penalty-urilor de departajare, în care Dinamo Zagreb s-a impus cu 6-5. Jucătorii echipei din Croația au sărbătorit în vestiar calificarea în turul trei preliminar al Ligii Campionilor.
O surpriză de proporții s-a produs aseară în Scoția. Celtic Glasgow a fost eliminat din competiție de Ferencvaros Budapesta. Formația maghiară s-a impus cu 2-1.
Într-un alt meci, Ludogoreț Razgrad a fost învins acas cu 0-1 de FC Midtjylland din Danemarca.
Și Legia Varșovia a fost eliminată. Gruparea poloneză a cedat în fața echipei Omonia Nicosia pe teren propriu, scor 0-2.
Echipele eliminate aseară vor juca în preliminariile Ligii Europei.
Preluat de la: Publika.md