În procesul de finanțare în cadrul FEERM se va ține cont de gradul de vulnerabilitate energetică atribuit familiilor, acesta va servi drept bază la calcularea contribuției pe care urmează a fi achitată de către potențialii beneficiari.
Potrivit proiectului Programului FEERM, grantul constituie cel mult 70% din valoarea investiției eligibile și nu poate depăși plafonul maxim de finanțare stabilit în conformitate cu produsul de finanțare aplicabil pentru fiecare categorie de beneficiar. În cazul gospodăriilor vulnerabile, suma alocației va constitui cel mult 90% din valoarea contribuției beneficiarului și va fi corelată cu categoria de vulnerabilitate energetică a gospodăriei vulnerabile din care face parte proprietarul respectiv.
Prin urmare, înregistrarea pe platforma compensatii.gov.md și obținerea gradului de vulnerabilitate energetică devin pași esențiali pentru proprietarii de locuințe care doresc să beneficieze de sprijinul oferit de FEERM prin intermediul asociațiilor de locatari.
Menționăm că FEERM reprezintă un efort susținut al autorităților moldovenești pentru îmbunătățirea eficienței energetice în sectorul rezidențial, oferind sprijin financiar și tehnic pentru implementarea unor măsuri precum izolarea termică a locuințelor, înlocuirea sistemelor de încălzire sau instalarea de echipamente eficiente energetic.
Preluat de la: Noi.md