Centrul de găzduire de pe strada Haltei din Capitală ar putea fi extins. Decizia a fost luată după ce în timpul sezonului rece, instituţia devine neîncăpătoare, iar locuri disponibile sunt doar 100. Aşa că Primăria pregăteşte un proiect privind lărgirea spaţiului împreună cu Agenţia Turcească pentru Colaborare şi Coordonare.
Discuțiile au început acum doi ani, însă planul nu a fost aprobat de municipalitate. În 2020 s-a revenit la idee, întrucât numărul beneficiarilor creşte în fiecare an.
„Măcar încă 50 de persoane dacă ar fi posibil ca să-i putem primi în centru. Nu uităm că acum e vară, unde nu toți beneficiarii doresc să stea. Iarna sau în anotimpul rece, toate locurile la noi sunt ocupate.”, a spus directorul interimar al Centrului de găzduire, Veaceslav Macovei.
Pe lângă extinderea spațiilor de cazare și a meselor cantinei sociale, noul proiect ar putea pune la dispoziția persoanelor fără adăpost şi un șir de servicii sociale.
„Ar fi bine să existe acolo, de exemplu: și serviciul separat pentru cei care vor să vină doar să facă baie sau să spele hainele, să fie un atelier de muncă.”, a menţionat viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici.
Reprezentanții primăriei spun că proiectul este abia la nivel de discuții, iar costurile acestuia nu au fost estimate.
„Vom reveni la discuție privind îmbunătățirea proiectului, pentru că în forma care există acest centru ne-a demonstrat că e nevoie de o altă abordare și a formelor de organizare a serviciilor pentru persoanele fără adăpost.”, a spus viceprimarul Capitalei, Angela Cutasevici.
Acum instituție este plasată în carantină. Au fost impuse un șir de restricții, iar fiecare beneficiar nou este plasat pentru 14 zile în autoizolare.
„De trei ori pe zi se spală coridoarele, se dezinfectează. Dacă cineva din ei doresc să iasă, depun o cerere, după care sunt liberi. În caz că se întorc înapoi sau sunt aduși alții, îi controlează medicul și stau în carantină 14 zile.”, a comunicat directorul interimar al Centrului de găzduire, Veaceslav Macovei.
În prezent, la centru se află 36 de persoane fără un loc permanent de trai.
Preluat de la: Publika.md