O reţea densă de oraşe interconectate, acum ascunse sub pădure în Valea Upano din Ecuador, a fost dezvăluită de tehnologia de cartografiere cu laser numită lidar. Aşezările, descrise în revista Science, au cel puţin 2500 de ani vechime, cu peste 1000 de ani mai vechi mai mult decât orice altă societate amazoniană complexă cunoscută.
În Ecuador, movile de pământ şi drumuri îngropate au fost observate pentru prima dată în urmă cu peste două decenii de arheologul Stéphen Rostain. Dar la acea vreme, „nu eram sigur cum se potriveau toate acestea”, a declarat Rostain, unul dintre cercetătorii care a prezentat joi descoperirea în revista Science.
O cartografiere recentă cu ajutorul tehnologiei cu senzori laser a arătat că aceste situri fac parte dintr-o reţea densă de aşezări şi drumuri de legătură, ascunse la poalele Anzilor împăduriţi, care a durat aproximativ 1.000 de ani.
„A fost o vale pierdută de oraşe”, a declarat Rostain, care conduce investigaţiile la Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică din Franţa. „Este incredibil”.
Aşezările au fost ocupate de poporul Upano între aproximativ 500 î.Hr. şi 300-600 d.Hr. – o perioadă aproximativ contemporană cu Imperiul Roman din Europa, au constatat cercetătorii.
Clădirile rezidenţiale şi ceremoniale ridicate pe mai mult de 6.000 de movile de pământ erau înconjurate de câmpuri agricole cu canale de drenaj. Cele mai mari drumuri aveau o lăţime de 10 metri şi se întindeau pe o distanţă de 10-20 km.
Deşi este dificil de estimat populaţia, situl a găzduit cel puţin 10.000 de locuitori – şi poate chiar 15.000 sau 30.000 la apogeu, a declarat arheologul Antoine Dorison, co-autor al studiului la acelaşi institut francez. Această cifră este comparabilă cu populaţia estimată a Londrei din epoca romană, pe atunci cel mai mare oraş al Marii Britanii.
„Acest lucru arată o ocupaţie foarte densă şi o societate extrem de complicată”, a declarat arheologul Michael Heckenberger de la Universitatea din Florida, care nu a fost implicat în acest studiu.
José Iriarte, un arheolog de la Universitatea din Exeter, a declarat că ar fi fost nevoie de un sistem elaborat de muncă organizată pentru a construi drumurile şi miile de movile de pământ.
„Incaşii şi mayaşii au construit cu piatră, dar oamenii din Amazonia nu aveau, de obicei, piatră la dispoziţie pentru a construi – au construit cu noroi. Este totuşi o cantitate imensă de muncă”, a declarat Iriarte, care nu a avut niciun rol în cercetare.
Amazonul este adesea considerat o „sălbăticie virgină, unde trăiesc doar grupuri mici de oameni. Dar descoperirile recente ne-au arătat cât de complex este trecutul”, a spus el.
Oamenii de ştiinţă au găsit recent, de asemenea, dovezi ale unor societăţi complexe din pădurile tropicale care au precedat contactul cu Europa în alte părţi ale Amazonului, inclusiv în Bolivia şi în Brazilia.
„Întotdeauna a existat o diversitate incredibilă de oameni şi aşezări în Amazon, nu doar un singur mod de viaţă”, a spus Rostain. „Abia acum învăţăm mai multe despre ele”.
Preluat de la: Unimedia.info