Un Bugatti Chiron și un Porsche 911 Cabrio au fost grav avariate. Accidentul a avut loc în pasul St. Gotthard, un drum pitoresc din Alpii Elveției. În coliziune a fost implicat și un Mercedes-Benz Clasa C Break, informează Daily Mail, citat de libertatea.ro.
Pagubele au fost estimate la 3.400.000 de euro.
Bărbatul aflat la volanul hypercarului Bugatti a accelerat și a trecut pe sensul celălalt pentru a depăși trei vehicule care se deplasau cu viteză mică, între care și o mașină care tracta o rulotă. Din cauză că drumul era îngust și virajat, depășirile nu sunt recomandate. Exact când șoferul din Bugatti s-a angajat în depășire, bărbatul care conducea bolidul Porsche a vrut și el să depășească tot atunci. Nu s-a asigurat, iar manevra sa de ieșire de pe sensul său de mers a fost urmată de o lovitură din spate. Bugatti a împins decapotabila în Mercedes-ul care circula regulamentar. Imaginile difuzate pe rețelele de socializare redau dezastrul de la fața locului. Mașinile implicate au lovit și stâlpii de mici dimensiuni aflați pe marginea șoselei, care au prevenit o eventuală răsturnare sau chiar o prăbușire în albia râului aflat nu departe de carosabil.
Cel mai avariat dintre vehicule a fost Porsche 911 Cabrio. Capota sa este ridicată spre parbriz, iar puntea față pare ruptă.
Bugatti Chiron a suferit și el o avarie frontală. Bara din fibră de carbon, grila, dar și capota au nevoie de înlocuire. Având în vedere că este o mașină cotată la aproape 3.000.000 de euro, un far ar putea costa mai mult decât Mercedes-ul break avariat în accident, a observat Pro Motor.
Presa elvețiană a numit accidentul drept cel ”cel mai scump accident al anului”, pagubele fiind estimate la minimum 3.400.000 de euro, a raportat publicația elvețiană de știri 20 Minuten.
Cât costă mașinile:
Bugatti Chiron – peste 3.000.000 de euro, în funcție de opțiunile clientului.
Porsche 911 Cabrio – de la 117.600 de euro, în versiunea de bază.
Mercedes-Benz Clasa C Break – de la 50.000 de euro.
Singurul rănit în urma impactului a fost șoferul Mercedes-ului. Acesta a fost transportat la un spital din apropiere.
Preluat de la: Publika.md