Cei mai bogați 10 oameni din lume, în septembrie: Elon Musk, pe primul loc, cu o avere cu 3 miliarde de dolari mai mare decât în august

Elon Musk și-a păstrat locul 1 în topul celor mai bogaţi oameni din lume, cu o valoare a averii estimată la 243,7 miliarde de dolari, cu 3 miliarde de dolari mai mult decât în urmă cu o lună, ca urmare a creșterii valorii companiei SpaceX.

Cel mai mare câștigător în ultima lună a fost Zuckerberg. Averea sa a crescut cu aproape 14 miliarde de dolari, ajungând la o valoare estimată de 180,5 miliarde de dolari, acțiunile Meta Platforms crescând cu 9% în luna august. Fondatorul Facebook l-a devansat pe președintele Oracle, Larry Ellison, şi a ajuns pe locul 4 în topul celor mai bogați din lume.

Cel mai mare pierzător în ultima lună a fost președintele Amazon, Jeff Bezos. Averea sa a scăzut cu 7,8 miliarde de dolari, la 197 de miliarde de dolari, din cauza scăderii acțiunilor Amazon. În ciuda declinului, Bezos și-a păstrat poziția în topul miliardarilor, fiind al doilea cel mai bogat om din lume, notează Forbes.

Potrivit sursei citate, trecerea lui Bill Gates pe locul 7 în topul celor mai bogați, de pe locul 9 cu o lună în urmă, s-a datorat parțial scăderii prețului acțiunilor Alphabet, compania mamă a Google, care a redus cu puțin peste 6 miliarde de dolari averile cofondatorilor Google, Larry Page și Sergey Brin, aflați acum pe locurile 8 și, respectiv, 9.

Împreună, primii 10 cei mai bogați oameni din lume au o avere totală de 1,66 trilioane de dolari, cu aproximativ 31 de miliarde de dolari mai mult decât în urmă cu o lună.

Cei mai bogați 10 oameni de pe Pământ la 1 septembrie

2024 Elon Musk, Tesla, SpaceX, X (Twitter) – 243,7 miliarde de dolari Jeff Bezos, Amazon – 197 de miliarde de dolari Bernard Arnault, LVMH – 189,7 miliarde de dolari Mark Zuckerberg, Meta (Facebook) – 180,5 miliarde de dolari Larry Ellison, Oracle – 174,7 miliarde de dolari Warren Buffett, Berkshire Hathaway – 149,9 miliarde de dolari Bill Gates, Microsoft – 137,2 miliarde de dolari Larry Page, Google – 136,1 miliarde de dolari Sergey Brin, Google – 130,4 miliarde de dolari Steve Ballmer, Microsoft, Clippers Microsoft, Clippers – 122,5 miliarde de dolari


Preluat de la: Unimedia.info