Cehia a donat echipamente de protecție pentru patru centre de plasament din țară

Patru centre de plasament pentru persoane cu dizabilități din țară vor fi dotate cu echipamente de protecție împotriva COVID-19. Lotul în valoare de circa 600 de mii de lei a fost donat de guvernul Cehiei.

Potrivit Ministerului Sănătății, donația constă în echipamente de protecție împotriva infecției COVID-19 (măști, mănuși, costume de protecție, dezinfectanți pentru mâini și suprafețe, halate și șorțuri de unică folosință, viziere). 

Toate acestea urmează să ajungă la lucrătorii medicali și beneficiarii Centrelor de plasament temporar pentru persoanele cu dizabilități din Bădiceni (Soroca), Brânzeni (Edineț), Bălți și Cocieri (Dubăsari).

Ajutorul umanitar a fost transmis în cadrul proiectului „Răspunsul Covid 19 – Ajutăm oamenii cu dizabilități să facă față pandemiei”, implementat de organizația non-guvernamentală People in Need.

 

 


Preluat de la: Publika.md