CEC propune să mergem la alegeri cu mănuşi, mască şi pixul propriu

Comisia Electorală Centrală a elaborat proiectul Instrucțiunii cu privire la măsurile de prevenire a infecției COVID-19 în perioada electorală. 

Potrivit documentului, alegătorii vor trebui să se prezinte la urne echipaţi cu mănuşi, mască şi un pix. Totodată, la intrarea în secţiile de votare vor fi instalate dozatoare cu soluție dezinfectantă pe bază de alcool şi va fi efectuată termometria fiecărui alegător. 

Măsurile sunt prevăzute pentru alegerile locale noi din 6 septembrie şi cele pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie.

Comentariile şi propunerile pe marginea documentului urmează a fi expediate până la 15 august pe adresa info@cec.md.

 

 


Preluat de la: Publika.md