CEC: Conducerea partidelor politice care nu a depus în termen rapoartele privind gestiunea financiară riscă să fie sancționate

Conducerea partidelor poltice care nu a respectat termenul de prezentare a rapoartelor privind gestiunea financiară a formațiunilor pentru primul semestru al anului 2020 riscă să fie sancționată. 

Într-un comunicat de presă, Comisia Electorală Centrală a menționat că au respectat termenul de prezentare a rapoartelor 34 de partide politice, trei au depus raportul peste termenul limită, iar alte 11 nu și-au onorat obligația legală de a depune rapoartele la CEC.

Potrivit CEC, nu au depus rapoartele: Mişcarea Profesioniştilor „Speranţa – Надежда”, Partidul Social Democrat, Partidul Politic NOUA OPȚIUNE ISTORICĂ, Partidul Politic ”NOI”, Partidul Politic Uniunea Centristă din Moldova, Partidul „Moldova Unită – Eдиная Молдова”, Partidul „Patrioţii Moldovei”, Partidul Regiunilor din Moldova, Partidul Politic Partidul „RENAŞTERE”, Partidul Politic „Partidul Societății Progresiste”, Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”.

 


Preluat de la: Publika.md