Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis să sesizeze Ministerul Justiției pentru încălcări repetate ale legislației privind finanțarea partidelor politice, după ce doar 58 din 66 de formațiuni au depus la termen rapoartele financiare pentru primul semestru 2025.
Conform deciziei luate în ședința de astăzi, CEC a constatat că șapte partide nu au prezentat deloc raportul de gestiune financiară până la termenul limită de 15 iulie: Partidul Socialist din Moldova, Partidul Conservator, Partidul Politic „ȘANSĂ”, Partidul Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, Partidul Politic „FENIX MOLDOVA” și două partide deja dizolvate – Partidul Regiunilor din Moldova și Partidul „Moldova Unită”.
Partidul „PACE” a depus raportul cu întârziere, în timp ce Partidul Socialist din Moldova a expediat documentul pe suport de hârtie prin Poșta Moldovei, contrar prevederilor legale, fiind semnat de un trezorier neconfirmat oficial în această funcție.
Similar, Partidul „ȘANSĂ” a trimis raportul pe hârtie, cu întârziere și semnat doar de președinte, încălcând din nou legislația în vigoare.
Având în vedere aceste încălcări repetate, CEC a hotărât să sesizeze suplimentar Ministerul Justiției pentru anexarea probelor la dosarele aflate în instanțe. Comisia solicită limitarea activității Partidului Socialist din Moldova și a Partidului Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, precum și dizolvarea Partidului Conservator și a Partidului „ȘANSĂ”.
Aceste măsuri vin în contextul în care legislația moldovenească prevede sancțiuni severe pentru partidele care nu respectă obligațiile de raportare financiară, considerate esențiale pentru transparența procesului democratic.
Preluat de la: Timpul.md