Potrivit edilului, nu trebuie să mai existe reluări sau pauze, ci o tranziție clară și continuă, gestionată de instituțiile municipale.
Ion Ceban a menționat că, deși s-a muncit mult la realizarea și implementarea proiectului, iar beneficiile acestuia au fost prezentate public, pînă în prezent nu se constată valorificarea deplină a potențialului Centrului. „Acesta a fost conceput pentru a crește eficiența și siguranța transportului public, prin prioritizarea infrastructurii, îmbunătățirea siguranței traficului și furnizarea de informații în timp real”, a subliniat primarul.
Centrul de Monitorizare a Traficului a fost creat în cadrul Direcției Generale Mobilitate Urbană (DGMU), avînd drept scop îmbunătățirea calității serviciilor de transport public și facilitarea interacțiunii cu dispeceratele Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC) și ale Parcului Urban de Autobuze (PUA), pentru soluționarea operativă a problemelor din trafic.
Edilul a precizat că, deși există delimitări clare de competență între Primărie și autoritățile publice centrale, este esențial ca acest Centru să fie pe deplin funcțional, în beneficiul locuitorilor capitalei.
Centrul de Monitorizare a Traficului a fost dezvoltat cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, în cadrul proiectului „MOVE IT like Lublin” – o inițiativă de dezvoltare durabilă a transportului public din Chișinău, implementată în baza parteneriatului dintre Primăria Chișinău și Primăria municipiului Lublin, Polonia.
Preluat de la: Noi.md