În octombrie 2022, Ben Trotman a fost diagnosticat cu una dintre cele mai letale forme de cancer cerebral, iar diagnosticul a căzut ca o torpilă în familia lui.
Această formă de cancer, cea mai agresivă și frecventă formă de cancer, ucide, doar în SUA, anual, 10 000 de persoane și 250 000 în toată lumea.
Nu există tratament pentru glioblastom, în afară de tratamentul standard – îndepărtarea tumorii, radioterapie, chimioterapie.
Boala este extrem de invazivă la nivelul sistemului nervos central, pentru că celulele se înmulțesc extrem de reped.
Cei diagnosticați cu GBM au o rată de supraviețuire de 14 – 20 de luni.
A început testarea tratamentului înainte de orice altceva – intervenție chirurgicală, etc…
În cazul lui Trotman, însă, lucrurile, deși dramatice la început, s-au îndreptat nesperat, pentru că a fost îndrumat către Spitalul De Neurologie și Neurochirurgie din cadrul Spitalelor Universitare Londoneze.
Acolo, dr. Paul Mulholland, medic oncolog consultant, l-a recrutat pe Trotam ca singur pacient participant într-un experiment revoluționar – imunoterapie cu ipilimumab, înainte ca Trotman să urmeze tratamentele standard.
Ulterior, el a început ședințele cu radioterapie și chimioterapie.
„Elementul crucial al acestui studiu este că pacienții primesc stimularea sistemului imunitar prin medicament înainte de orice alt tratament, cînd sînt încă suficient de sănătoși pentru a tolera imunoterapia”, a explicat dr. Mulholland într-un comunicat de presă.
Preluat de la: Noi.md