„Cetățenii care au intrat în R. Moldova pe cale terestră sau aeriană și au semnat declarația pe propria răspundere, sunt obligați să achite plata pentru prima de asigurare obligatorie de asistență medicală. Care ar fi sancțiunea în cazul neachitării acestei plăți timp de 72 de ore?”, a întrebat un cititor ZdG.
Cetățenii moldoveni și străinii cu permis de ședere pe teritoriul R. Moldova care intră în țară începând cu 1 aprilie. curent, în perioada stării de urgență, sunt obligați să achite prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă, în conformitate cu Dispoziția nr. 10 din 31 martie 2020 a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE).
Prin dispoziția nr. 13 din trei aprilie 2020, CSE a dispus ca persoanele ce traversează frontiera de stat pe cale terestră şi aeriană pe sensul de intrare în R. Moldova, vor completa şi semna, în mod obligatoriu, Declaraţia pe propria răspundere privind obligaţia achitării primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru anul 2020. Ziarul de Gardă a contactat Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) și Inspectoratul General al Poliției (IGP) pentru a afla care va fi sancțiunea pentru persoanele care nu vor achita prima de asigurare obligatorie de asistență medicală.
„Declarațiile pe propria răspundere privind obligaţia achitării primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă pentru anul 2020 de către cetățenii care se întorc în țară atât pe cale terestră, cât și aeriană sunt recepționate în format scanat de către CNAM, săptămânal, de la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF). Specialiștii CNAM procesează aceste declarații în mod manual”, a indicat CNAM în răspunsul oferit pentru ZdG.
Cetățenii care nu au achitat prima de asigurare obligatorie de asistență medicală ar putea fi dați în judecată.
zdg.md
Preluat de la: Timpul.md