Ce nereguli au fost găsite în timpul ședinței Legislativului de joi

Potrivit Promo-LEX, este vorba despre proiectul de lege cu privire la stabilirea moratoriului asupra controlului de stat la întreprinderile micro, mici și mijlocii. Alte 5 propuneri, inclusiv audierea în plen a 4 demnitari și conducători ai autorităților publice, au fost însă respinse.

În cadrul ședinței, Promo-LEX a remarcat un comportament tendențios al Președintelui Parlamentului în raport cu deputați ai majorității și opoziției. Pe de o parte, Președintele legislativului a deconectat microfonul unui deputat BCS (Vladimir Odnostalco) invocînd că ar fi dat dovadă de lipsă de respect față de un deputat al majorității parlamentare, iar, pe de altă parte, nu a întreprins nici o acțiune cînd un deputat a PAS (Radu Marian) a numit deputații independenți „grup criminal organizat”, deși Regulamentul Parlamentului interzice proferarea de insulte, amenințări sau calomnii. Promo-LEX subliniază că, Președintele legislativului trebuie să aibă o atitudine și un comportament echidistant și imparțial față de toți deputații, cînd e vorba de respectarea prevederilor legale și sancționarea deputaților pentru încălcarea lor.

Din cele 19 subiecte examinate în cadrul ședinței, mai mult de jumătate (53%) au fost votate cu încălcarea transparenței decizionale, inclusiv 2 proiecte înregistrate de Guvern, acestea avînd regimul prioritar. În cazul a 7 proiecte nu au fost solicitate/ acordate /publicate actele aferente, inclusiv avizul Guvernului (3); avizul Direcției General Juridice (1) și expertiza anticorupție (2) tabelul de concordanță (1), expertiza de compatibilitate (1). Iar în cazul a 6 proiecte nu a fost respectat termenul, de cel puțin 10 zile lucrătoare, pentru prezentarea recomandărilor părților interesate.

La două luni de la aprobarea Programului legislativ pentru anul 2024, care constituie sursă principală pentru asigurarea previzibilității procesului decizional, Promo-LEX a monitorizat cum legislativul aplică acest program și dacă respectă termenii stabiliți. Conform programului, în perioada ianuarie – februarie 2024, în Parlament urmau a fi prezentate și înregistrate 20 de proiecte de acte normative. Doar jumătate dintre acestea (10 din 20) au fost înregistrate în Parlament, fiind adoptate-7. Deși programul legislativ nu prevede termene exacte de adoptare, deja putem constata că pînă în prezent, programul legislativ a fost realizat în proporție de 35% din totalul proiectelor planificate a fi înregistrate în această perioadă. În spiritul asigurării transparenței decizionale și previzibilității procesului legislativ, recomandăm autorităților responsabile, în special Guvernului, să prezinte Parlamentului proiectele de acte normative în termenul prevăzut de programul legislativ, iar Parlamentului să asigure respectarea termenelor procesului decizional și să supravegheze implementarea programului.

Cele mai multe din proiectele de legi votate la ședința din 29 februarie, au fost înregistrate de majoritatea parlamentară (9), Guvern (8). La ședință au participat 96 din cei 98 de deputați. Ședința a durat circa 5 ore 15 min, cu o pauză de 1 oră 20 min. Cea mai lungă dezbatere, de circa 40 de minute, a fost în privința proiectului privind actualizarea cadrului normativ aferent managementului resurselor umane. Iar cele mai scurte dezbateri au avut loc la proiectele de modificarea a Regulamentului de organizare și funcționare a Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor, privind Banca biologică umană, și pentru modificarea Legii taxei de stat, acestea fiind votate în 2-3 minute.


Preluat de la: Noi.md