În cadrul acestei cereri, ministerul a cerut precizări cu privire la modificarea termenelor de stingere a obligațiilor fiscale pentru contribuabilii din sectorul agricol și alimentar.
Cererea vizează, în special, obținerea de clarificări referitoare la pașii necesari pentru ca întreprinderile și persoanele fizice să beneficieze de facilități fiscale, în contextul unor dificultăți economice cu care se confruntă în prezent.
Precizările SFS privind modificarea termenului de stingere a obligației fiscale:
Contribuabilii care admit restanțe la Bugetul public național pot solicita modificarea termenului de stingere a obligației fiscale pentru o perioadă de pînă la 12 luni consecutive. În acest caz este calculată majorarea de întîrziere aferentă, precum și sînt aplicate măsurile de asigurare a stingerii obligației fiscale sub formă de gaj/fidejusiune. Excepție sînt contribuabilii care admit restanțe la Bugetul asigurărilor sociale de stat.
Potrivit Codului fiscal, eșalonarea stingerii obligației fiscale se acordă de către SFS în următoarele cazuri:
Pentru cazurile prevăzute la lit.e), contribuabilul poate beneficia de modificarea termenului de stingere a obligației fiscale, în cazul lipsei temporare a disponibilităților bănești și în situația în care nu se află în procedură de insolvabilitate/ dizolvare.
În cazul în care entitatea înregistrează restanță, inclusiv la Bugetul asigurărilor sociale de stat, amînarea şi eşalonarea stingerii obligaţiei fiscale se efectuează în baza acordului încheiat între Casa Națională de Asigurări Sociale şi plătitor.
Preluat de la: Noi.md