CCIR susține decizia Guvernului României de a relua construcția canalului Dunăre-București

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) susține public demersul prim-ministrului Guvernului României, Marcel Ciolacu, de a relua construcția canalului navigabil Dunare-București, proiect cu un impact semnificativ asupra dezvoltării economiei naționale, prin asigurarea unor fluxuri comerciale importante, precum și prin crearea unui număr important de locuri de muncă.

Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile a anunțat recent că dorește reluarea lucrărilor la amenajarea râurilor Argeș și Dâmbovița pentru a le face navigabile, fiind estimat ca noua rețea europeană de transport naval să realizeze o capacitate de transport de peste 24 milioane de tone pe an. „Decizia prim-ministrului României, Marcel Ciolacu, de a finaliza construcția canalului navigabil Dunăre-București poate reprezenta unul dintre cele mai importante proiecte pentru România, implicațiile fiind majore atât din punct de vedere economic, cât și social. În Europa, avem ca model similar Portul Duisburg din Germania, cel mai mare port interior din lume și cel mai important centru logistic din Europa Centrală. Întins pe o suprafață de 1550 de hectare și cu o capacitate de 4,3 milioane TEU, prin Portul din Dusiburg trec aproximativ 20 de mii de nave anual, care deservesc peste 30 de milioane de clienți pe o rază de 150 de kilometri. Portul Duisburg asigură 1600 de locuri de muncă. Aceste precizări sunt necesare atât pentru a avea o imagine aproximativă a ceea ce ar însemna deschiderea canalului Dunăre-București pentru economia românească, cât și pentru cei care, sunt mai mult ca sigur, vor readuce în discuție istoria acestui proiect nefinalizat. Prin acest proiect putem lega Bucureștiul de celelalte capitale și orașe importante din Europa, putem avea acces direct la Portul Constanța, iar prin intermediul canalului Rhin-Main-Dunăre se asigură deschiderea totală la rețeaua europeană de căi navigabile. Nu în ultimul rând, trebuie avută în vedere și compatibilitatea cu Green Deal care, astfel, devine o reală oportunitate pentru dezvoltarea transportului maritim și fluvial din România, știindu-se faptul că acesta este mult mai puțin poluant decât transportul terestru, de exemplu”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.


Preluat de la: Timpul.md