11 membri ai unei grupări criminale din România au fost arestați de poliția spaniolă pentru că aduceau ilegal conaționali și îi foloseau drept sclavi la munci agricole în provincia Valladolid. Oamenii erau ținuți în condiții insalubre și obligați să muncească și câte 12 ore pe zi.
Potrivit poliției spaniole, românii stăteau câte șapte într-o cameră și au fost obligați să doarmă pe jos. Mai mult, acestora li se cerea câte 150 de euro pentru cazare. Sclavii au fost aleși din rândul persoanelor vulnerabile, cu nivel scăzut de educație și cu o situație economică proastă. Aceștia nu cunoșteau limba și legislația spaniolă. Oficial, salariul lor era de 5,5 euro pe oră, însă banii nu ajungeau la ei.
Când și-au dat seama că au fost trași pe sfoară, unii au refuzat să muncească, dar erau luaţi la bătaie.
Pentru a nu intra în vizorul poliției, gruparea criminală a deschis conturi bancare pe numele victimelor și falsificau documente și carnete de conducere. În urma raidurilor forțelor de ordine, zece români și o femeie din Honduras au fost reținuți.
Poliția a eliberat nouă muncitori care erau ținuți în sclavie și a confiscat peste 22 de mii de euro și cinci autoturisme care aparțineau suspecţilor.
Preluat de la: Publika.md