Caz incredibil în România. O tânără de 22 de ani a bătut patru polițiști și trei bodyguarzi

O tânără de 22 de ani din Constanța, România, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile după ce a bătut trei polițiști locali, un polițist național, trei agenți de securitate și alte două persoane, informează publicația locală replicaonline.ro, care citează un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, scrie digi24.ro.

Conform procurorilor, conflictul a început într-un bar din Constanța în ziua de vineri, 11 septembrie, când femeia de 22 de ani a tras mai întâi de păr și a lovit cu pumnii și picioarele o persoană și apoi a aruncat cu un pahar în capul altei persoane aflate în local.

„În data de 11.09.2020, în jurul orei 21:20 numita I.L.I., în timp ce se afla în incinta unui local din mun. Constanţa, în urma unui conflict spontan cu persoana vătămată D.M.D., a tras-o pe aceasta de păr, și a lovit-o cu pumnii și picioarele, totodată aruncând cu un pahar înspre persoana vătămată B.S.G., aceasta fiind lovită cu paharul în zona capului.

Cum au fost bătuți bodyguarzii: picioare în cap și lovituri sub centură

Alertați, trei agenți de pază au încercat să intervină. Pe rând, aceștia au fost mușcați, loviți cu piciorul în cap și în testicule.

„În acest context, persoana vătămată D.M.D. a apăsat butonul de panică, iar după sosirea agenților de securitate, inculpata I.L.I. l-a mușcat de antebrațul stâng pe martorul U.C., l-a lovit cu piciorul în cap pe martorul C.N.V., iar pe martorul A.R.M. l-a lovit cu piciorul în testicule, toți trei agenți de securitate în cadrul unei societăţi private”, se arată în comunicatul Parchetului.

Ulterior, au intervenit trei polițiști locali, care au fost, la rândul lor, agresați.

Cum au fost bătuți polițiștii: capete în gură, șuturi în burtă și peste picioare

„În momentul în care s-a încercat imobilizarea inculpatei și ulterior imobilizării și încătușării, aceasta a zgâriat-o cu unghiile pe antebrațul stâng pe persoana vătămată R.A.M., polițist local, și a lovit-o totodată cu capul în zona pometelui stâng”, au precizat procurorii.

În ajutor, a mai fost chemat și un echipaj al poliției naționale. Un polițist a fost lovit cu piciorul în mână.

„La fața locului a fost solicitată și intervenția unui echipaj de poliție națională care a ajutat la introducerea în autospeciala poliției locale a inculpatei I.L.I., iar după conducerea la sediul Poliției Locale Constanța, în timp ce se aflau în interior aceasta a lovit-o cu piciorul în mână pe persoana vătămată U.V., polițist național”.

În timp ce se afla în sediul Poliției Locala Constanța, femeia i-a mai tras un șut în burtă unui polițist și l-a lovit pe altul în picioare.

„Inculpata I.L.I. l-a lovit cu piciorul în zona abdomenului pe martorul M.G.C., polițist local, iar la scurt timp a lovit-o cu picioarele în zona membrelor inferioare pe martora C.O.R., polițist local”, se arată în comunicat.

Polițiștii au solicitat apoi intervenția unui echipaj medical. În momentul în care un agent de la Poliția Națională (care fusese deja lovit în mână) a vrut să o urce în ambulanță, femeia l-a mai lovit în stomac și în piept, conform procurorilor.

„De asemenea, pe tot parcursul derulării evenimentelor, inculpata I.L.I. a amenințat toate persoanele menționate anterior, le-a adresat injurii și cuvinte jignitoare și le-a scuipat”, au mai precizat procurorii.


Preluat de la: Publika.md