Câțiva credincioși ortodocși din Ierusalim au asistat la aprinderea Luminii Sfinte (VIDEO)

Câţiva credincioşi ortodocşi au asistat, sâmbătă, la aprinderea Luminii Sfinte în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în contextul în care doar câteva persoane au primit permisiunea autorităţilor israeliene de a participa la această ceremonie religioasă.

Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului a aprins lumânări în Capela Sepulcrului şi a transmis mai departe Lumina Sfântă preoţilor prezenţi la ceremonie, dintre care unii purtau măşti sanitare.

Au fost autorizaţi să participe doar câţiva preoţi reprezentând comunităţile greacă, armeană, rusă şi coptă.


Preluat de la: Publika.md