Tradițiile pastorale și meșteșugurile autohtone au prins viață la Cimișlia, unde s-a desfășurat Festivalul Internațional „Miorița – Laie, Laie, Bucălaie”. Evenimentul a reunit zeci de fermieri, meșteșugari și iubitori ai tradițiilor, care au expus peste 80 de oi și capre […]
Categorie: Social
Avertisment al Poliției: mesaje false trimise în numele IGP. Cetățenii, îndemnați să nu răspundă și să nu ofere date personale
Potrivit IGP, autorii acestor mesaje folosesc logouri oficiale și numele unor conducători din sistem, pentru a crea impresia că mesajele provin de la Poliție. În conținutul acestora, destinatarii sînt acuzați de presupuse infracțiuni și primesc o așa-zisă „citație” electronică, prin […]
Serviciul Vamal și OIM consolidează parteneriatul pentru o frontieră mai sigură și mai eficientă
Pe agenda discuțiilor s-au regăsit stadiul actual al colaborării, proiectele implementate cu sprijinul OIM, precum și inițiativele comune de dezvoltare menite să modernizeze administrația vamală și să consolideze securitatea la frontieră. Alexandru Iacub a apreciat contribuția constantă a OIM în […]
Alexei Buzu: „Dacă nu ai progres, înseamnă că există regres. Reformele trebuie continuate”
Afirmația a fost făcută în cadrul unei emisiuni la „Vocea Basarabiei”, unde oficialul a vorbit despre principalele realizări și provocări de la finalul mandatului său. „În Republica Moldova, să lucrezi fără contract de muncă este o excepție. Aș vrea ca […]
Simptomele care îţi spun că eşti intoxicat cu mucegai. Ce trebuie să faci
Intoxicaţia cu mucegai este foarte periculoasă. Mucegaiul este format din mai multe tipuri de ciuperci care cresc în filamente şi care se reproduc prin spori mici care sînt invizibili ochiului uman. Apare în locuri umede şi calde. Mucegaiul poate apărea […]
Contractul de muncă: Cum recunoașteți, dacă este unul clasic sau unul de prestări servicii
Pentru a vă asigura că semnați un contract de muncă reglementat de codul muncii și nu un contract de prestări servicii, reglementat de dreptul civil, puteți căuta în contract prezența următoarelor elemente cheie specifice doar unui contract de muncă: -asigurați-vă […]
Avertisment de la meteorologi: iarna 2025–2026 ar putea fi la fel de dură ca cea din 1981
Experții spun că vortexul polar, responsabil pentru circulația aerului rece în jurul Polului Nord, s-a format în această toamnă într-o manieră anormală. În mod obișnuit, acest sistem rămîne compact, menținînd masele reci în zona arctică. Acum însă, presiunile ridicate din […]
Trei ingrediente ale unei vieţi mai lungi
Un cîine, o căsnicie fericită și mulți prieteni buni sînt ingredientele necesare pentru a avea o viață lungă, potrivit unui studiu recent care subliniază că acestea sînt mai importante decît locul unde te-ai născut, decît starea financiară a familiei sau […]
Reţetele toamnei
Mai des folosiţi-le la prepararea bucatelor, deoarece ele conţin numeroase substanţe utile pentru organism. Salata din varză şi prune Tăiaţi pai varza proaspătă, presăraţi cu puţin zahăr, frecaţi pînă la apariţia sucului. Prunele uscate se opăresc şi apoi se taie […]
Cutremur, incendii și inundații simulate în Găgăuzia: exercițiu complex al salvatorilor
Scenariul a presupus producerea unui seism de 7 grade pe scara de 12, cu epicentrul în zona Vrancea, care ar fi provocat distrugeri semnificative în localitățile din autonomie. În urma acestuia, Comisia pentru Situații Excepționale raională a fost convocată de […]
7 ritualuri de seara care te scapa de stres
Rezerva in fiecare seara cel putin cinci minute pentru yoga sau meditatie. Gaseste un loc in casa ta, cu o lumina difuza, linistit si fa-te confortabil. Umple-ti plamani cu maximum posibil de aer si expira, lent pe gura. Imagineaza-ti ca […]
Trei cetățeni africani au vrut să ajungă ilegal din Moldova în România, înotând: Au fost prinși în apele Prutului
Incidentul a avut loc pe 23 octombrie 2025, în jurul orei 14:30, în zona localității Frumușița, județul Galați, pe digul de protecție al râului Prut. În timpul unei misiuni de supraveghere, echipajul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești a observat două […]
Vladimir Plahotniuc a distribuit o postare de pe Facebook a lui Vlad Filat
Noua pagină de facebook a fostului lider democrat, Vladimir Plahotniuc, care este încarcerat la Penitenciarul nr.13 din capitală, a distribuit ultima postare a fostului premier, Vlad Filat, în care ultimul se adresează Maiei Sandu. Plahotniuc nu a lăsat vreun comentariu […]
Trimisul lui Putin în SUA: Un acord de pace în Ucraina este aproape
Kirill Dmitriev, trimisul special al președintelui rus Vladimir Putin pentru investiții și cooperare economică, a declarat că Rusia, SUA și Ucraina sunt „destul de aproape” de a ajunge la o soluție diplomatică pentru a pune capăt războiului pe scară largă […]
Moldova trece la ora de iarnă
În noaptea de 25 spre 26 octombrie, Republica Moldova va trece oficial la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră – astfel, ora 04:00 devine 03:00. Chiar dacă această schimbare se face de zeci de ani, […]
Un expert elen, în vizită la Poliția de Frontieră: schimb de bune practici în domeniul securității
Vizita s-a desfășurat sub egida proiectului „Training și Parteneriat Operațional de Combatere a Criminalității Organizate în regiunea Parteneriatului Estic (TOPCOP)”, implementat de Agenția Europeană pentru Formare în Domeniul Aplicării Legii (CEPOL). Scopul principal al activității a fost consolidarea cooperării bilaterale […]