Redeschisă duminică, după patru luni, catedrala Sagrada Familia le-a primit, într-o primă fază, pe cadrele medicale care au fost în prima linie a luptei cu coronavirusul, anunță Reuters.
După ce arhiepiscopul Barcelonei, Juan Jose Omella, i-a condus pe cei din sistemul medical în biserică, aceștia au făcut fotografii și au ascultat ghiduri audio. Catedrala proiectată de arhitectul Antoni Gaudi a fost închisă acum aproape patru luni, iar pentru următoarele două weekenduri, basilica va fi deschisă doar pentru lucrătorii din domeniul sănătății, pentru poliție și pentru ONG-uri.
Scopul acțiunii este recunoașterea și omagierea locuitorilor din Barcelona, “în special a celor care au fost în prima linie, care luptă și lucrează pentru a preveni COVID-19”, se arată într-o declarație de pe site-ul catedralei.
Început în 1882, Sagrada Familia este a șasea cea mai vizitată atracție turistică din lume, potrivit TripAdvisor.
Spania a înregistrat 205.545 de cazuri de coronavirus și 28.385 de decese, conform datelor ministerului sănătății, ceea ce o face una dintre țările cele mai afectate din Europa.
Preluat de la: Publika.md