Cât de periculoasă poate fi masca de protecție pe caniculă

Vara aceasta, accesoriul indispensabil pare să nu mai fie costumul de baie, ci masca de protecție, care devine obligatorie în locurile publice aglomerate. Numai că odată ce cresc temperaturile, crește și disconfortul. Pot apărea și alte pericole?

Potrivit cercetătorilor citați de cotidianul The Japan Times, în condițiile unor temperaturi crescute, mușchii respiratorii sunt stresați, ceea ce „scurtează” respirația, iar asta facilitează acumularea căldurii în corp. Respirația devine mai greoaie, iar în lipsa unei hidratări regulate, există riscul deshidratării. 

Într-adevăr, cu o mască, în special de tip FFP2, este mai complicat să respiri, mai ales în cazul acelor persoane care au deja boli respiratorii. Însă nu înseamnă ca asta e valabil numai vara, spune un pneumolog francez, Laurent Plantier, medic la Spitalul Universitar din Tours. 

Nici o mască simplă, din bumbac, nu poate fi periculoasă. Trebuie urmate doar câteva recomandări. Sigur că, odată cu căldura, va fi și umiditatea mai mare, iar o mască umedă este dezagreabilă și, în plus, nici nu mai filtrează, spune profesorul Dautzenberg.

Ce e de făcut pentru a evita disconfortul purtării unei măști vara?

Pur și simplu trebuie să adaptăm masca la condițiile de mediu, spun medicii francezi. Așa cum vara evităm să ne punem căciulă, vom evita o mască prea densă sau dintr-un material care păstrează prea mult căldura. Nu vom pune o mască făcută dintr-o pânză groasă, cu triplu strat, ci mai bine o mască din bumbac sau o mască chirurgicală, mult mai lejeră. 

Neplăcerea pe care o aduce portul măștii vara poate fi comparată cu cea pe care o are un sportiv care și-ar face antrenamentul cu mască: după 10 minute, este foarte umedă și dezagreabilă. Ca urmare, trebuie schimbată des, pentru a continua să filtreze bine. 

În ceea ce privește grijile legate de deshidratare, medicii spun că masca nu ar trebui să ne facă să răbdăm de sete doar pentru a nu lua Covid-19. Însă va trebui să fim atenți cum o dăm jos: o manevrăm din elasticul cu care se prinde, avem grijă ca partea internă și cea externă să nu intre în contact, bem și o punem la loc în același fel.

Măștile ar putea fi folosite și pe plajă, dar, desigur, nu în apă. Când intrăm în apă, trebuie să fim atenți unde lăsăm masca. Ideal ar fi să stea agățată cumva, la aer, și trebuie păstrată aceeași precauție, de a nu atinge partea internă de cea externă. În acest fel, după ce ieșim din apă, o putem putem refolosi.

Trebuie să fim atenți și la crema solară, evitând să putem punem prea multă pe față: crema de protecție solară este grasă, iar masca ar putea deveni umedă și ineficientă.


Preluat de la: Publika.md