Potrivit unei surse a publicației, Kate, care a fost depistată cu o tumoare malignă la începutul anului, urmează un tratament de chimioterapie preventivă. Potrivit acestuia, tratamentul cancerului a trecut la o nouă etapă, iar soția moștenitorului tronului britanic este în curs de însănătoșire, relatează lenta.ru.
Cînd s-a dovedit că a tolerat bine medicația și chiar se simte mai bine, a fost o mare ușurare. Este o perioada, bineînțeles, foarte dificilă și anxioasă. Toată lumea s-a mobilizat în jurul ei – William, părinții ei, sora și fratele ei.
Anterior, s-a relatat că prietenii și apropiații lui Kate Middleton au afirmat că este puțin probabil ca aceasta să se întoarcă la activitățile sale pînă la sfîrșitul anului. Ultima sa apariție în public a avut loc în decembrie 2023.
Preluat de la: Noi.md