Care este cel mai utilizat mijloc de deplasare în rândul moldovenilor

Transportul public rămâne cel mai utilizat mijloc de deplasare în rândul moldovenilor. Cu toate acestea, în primele patru luni ale anului, numărul de călătorii cu acest tip de transport a scăzut dramatic, aproape în jumătate, arată datele Biroului Naţional de Statistică.

În perioada ianuarie-aprilie, cei mai mulţi moldoveni, aproape 98 la sută, au ales transportul rutier pentru deplasare, 1,3 procente au călătorit cu trenul şi doar 1 procent au zburat cu avionul.

În perioada menţionată a scăzut cu peste 11 la sută şi volumul mărfurilor transportate, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, doar 4,6 milioane de tone. Cea mai mare cantitate, aproape 3,5 milioane de tone, a fost transportată pe care rutieră. Peste un milion de tone de mărfuri, au fost transportate cu trenul şi doar 400 de tone cu avionul.


Preluat de la: Publika.md