Campanie de fake news în presa din Italia. România, acuzată că îi lasă pe moldoveni să-i infecteze pe italieni

 

Mai multe publicații prestigioase din Italia duc o campanie de fake news prin care acuză România că îi lasă pe cetățenii din Republica Moldova să treacă granița și să ajungă astfel în peninsulă, unde îi infectează pe italieni cu noul coronavirus.

„România infectează Italia cu basarabeni”- este mesajul mai multor ziare importante din Italia care au publicat la începutul lunii august articole despre corupția de la frontiera moldo-română, unde cetățenii Republicii Moldova ar fi lăsați să meargă în UE după ce îi mituiesc pe polițiștii de frontieră români cu 100 de euro, scrie Ziarul Național.

Publicația de peste Prut citează Il Giornale, potrivit căruia „în ciuda interdicţiilor actuale care îi împiedică pe toţi cei care provin din Republica Moldova, o zonă extra-Schengen din Europa de Est inclusă printre locurile cu risc din cauza nu mărului mare de infecţii din Covid-19, să ajungă în Italia, situaţia scapă de sub control”.

”La Repubblica, Il Giornale şi alte publicaţii considerate prestigioase în Italia infectează opinia publică din peninsulă cu ştiri false despre România. Mesajul jurnaliştilor italieni a fost rezumat de Gazeta Românească într-o singură propoziţie: „CORUPŢIE la frontiera României cu R. Moldova, aşa ajung moldovenii în Italia cu 100 de euro!”, relatează și Știri Diaspora.

De asemenea, Gazeta Românească arată că La Repubblica ”vorbește despre vehiculele care au plecat de la Chișinău, capitala Republicii Moldova, și au ajuns fără niciun fel de problemă sau de blocare la Roma. Acestea ar fi excursii bine organizate, care includ deseori și de bună voie mita pentru agenții de la granița cu România. Oamenii de la bordul autobuzelor oferă bani ascunși anterior în pașapoarte”.

Italienii scriu despre corupția de la vămile românești

Ziarul Național mai scrie că ”Il Giornale citează din cotidianul La Repubblica o persoană care descrie traseul parcurs, povesteşte faptul că se dă mită la vameşi, fără să indice numele şoferului sau pe cel al sursei citate. Jurnalista Arianna di Cori sugerează că, din cauza corupţiei vameşilor români, cetăţenii Republicii Moldova pătrund şi traversează Spaţiul Schengen fără să stea în carantină şi merg la Roma, Milano, Padova, Treviso şi Belluno şi îi infectează pe italieni”.

Articolele din presa italiană reprezintă, cel mai probabil, o campanie de fake news la adresa României, apreciază cele trei publicații românești.

Ziarul Național vine și cu argumente în acest sens:

”Radu Cupcea, cercetător la Institutul de Ştiinţe Politce şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” şi doctorand al Universităţii din Bucureşti, demontează această campanie denigratoare la adresa României, amintind că cetăţenilor Republicii Moldova le este interzis accesul în România până în data de 17 august 2020. Conform Guvernului României, cetăţenii Republicii Moldova nu pot, deocamdată, să meargă în România, dacă nu au rude, dacă nu deţin paşaport diplomatic, contracte de muncă, urgenţe medicale sau permis de şedere. Cei care se încadrează în una din categoriile de mai sus, vor trebui să stea în izolare timp de 14 zile. Excepţie fac elevii/studenţii înmatriculaţi în unităţile/instituţiile de învăţământ de pe teritoriul României, care au de susţinut probe sau examene la încheierea ciclurilor de învăţământ gimnazial/liceal/învăţământ superior”.

”Povestea italienilor nu are sens”

„Să admitem totuşi că cetăţenii Republicii Moldova ar trece de „vameşii corupţi” ai României, aşa cum scriu jurnaliştii italieni. Însă până în Italia mai sunt câteva filtre pe care aceştia nu vor să le vadă. Rămâne incert cum reuşesc locuitorii Republicii Moldova, cu paşaportul moldovenesc, să treacă de vameşii din Ungaria, când şi acest stat le interzice accesul din cauza răspândirii SARS-CoV-2? Povestea italienilor nu are sens şi din cauza faptului că România nu face parte din Spaţiul Schengen, iar de verificare la intrarea în Schengen se ocupă Ungaria”, a mai spus Cupcea. 

https://stirileprotv.ro/ 


Preluat de la: Timpul.md