Calendar ortodox 12 mai 2020. Astăzi creștinii ortodocși prăznuiesc pe Sfântul Ioan Valahul, sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox. Sărbătorile cu cruce neagră sunt zile în care cinstim pe sfântul pomenit, dar nu suntem restricționați de la a munci în gospodărie. Află din rândurile de mai jos cine a fost Sfântul Ioan Valahul.
Calendar ortodox 12 mai 2020. Sfântul Ioan Valahul
Sfântul Ioan Valahul este prăznuit pe 12 mai. Acesta s-a născut în anul 1644 într-o familie de creștini. La 15 ani ajunge rob la turci și în drum spre Constantinopol un păgân îl cumpără pentru a-l sodomiza. Pentru a-și apăra demnitatea și curăția, Ioan își omoară stăpânul, fapt pentru care agarenii, păzitori ai robilor îl leagă în lanțuri.
Calendar ortodox 12 mai 2020. Aici a ajuns în stăpânirea soției bărbatului ucis. Aceasta s-a îndrăgostit de el și i-a propus să se căsătorească, cu ea dacă renunță la credința creștină. 2 ani a refuzat-o și apoi l-a dat pe mână eparhului cetății care l-a aruncat în temniță.
Calendar ortodox 12 mai 2020. A fost torturat și într-un final a fost spânzurat în data de 12 mai 1662. Despre viața lui a scris Ioan Cariofil și cel care a publicat cartea la Veneția este Sfântul Nicodim Aghioritul.
De asemenea, a fost menționat în Mineiul grecesc din luna mai și apoi tipărit la Constantinopol în 1843 și în Mineiele românești. La noi a apărut în ediția de la Mănăstirea Neamț din 1846.
În anul 1950 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a hotărât ca acest nou mucenic să fie cinstit și în credința creștină ortodoxă. Generalizarea în mod solemn a cultului acestuia a avut loc mai târziu, și anume în octombrie 1955.
Calendar ortodox 12 mai 2020. Tot în data de 12 mai facem pomenirea următorilor sfinți creștini:
– Sfântului Epifanie, arhiepiscopul Salaminei Ciprului;
– Sfântului Gherman, patriarhul Constantinopolului.
Greco – catolic:
Sf. ep. Epifanie; Sf. Gherman al Constantinopolului.
Romano – catolic:
Ss. Nereu şi Ahile, m. *; Pancraţiu, m. *
Preluat de la: Timpul.md