Calendar 8 octombrie: Armata română, victorioasă în Războiul de Independență, și-a făcut intrarea triumfală în București pe Podul Mogoșoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei

 451 – A început conciliul de la Calcedon, care a marcat schisma ortodoxiei orientale față de restul bisericilor creștine.

1434 – Prima atestare scrisă a Curții domnești din Iași, în vremea domniei lui Alexandru cel Bun.

1856 – Autoritățile chineze au arestat și au încarcerat 12 persoane de pe nava Arrow sub pavilionul Hong Kongu-lui sub acuzația de piraterie, contrabandă și comerț cu opiu, eveniment ce a declanșat al Doilea Război al Opiului.

1871 – A izbucnit Marele Incendiu din Chicago, care a distrus 17.500 de clădiri în două zile.

1878 – Armata română, victorioasă în Războiul de Independență, și-a făcut intrarea triumfală în București pe Podul Mogoșoaiei, care de atunci poartă numele de Calea Victoriei.

Calea Victoriei este una din cele mai vechi artere ale Bucureştiului. Înainte de domnia lui Constantin Brâncoveanu, strada nu făcea parte din Bucureşti, numele ei fiind Drumul Braşovului şi era formată doar din bucata dintre Cercul Militar şi Piaţa Victoriei. Porţiunea cuprinsă între Piaţa Naţiunilor Unite (fostă Piaţa Senatului) şi bulevardul Regina Elisabeta era cunoscută în acea vreme sub numele de Uliţa Mare spre Sărindar pentru că ducea către biserica Sărindar, aflată pe locul pe care astăzi este Cercul Militar Naţional.

Drumul rezultat din unirea Drumul Braşovului cu Uliţa Mare spre Sărindar a fost deschis în anul 1692, de către domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, sub numele de Podul Mogoşoaiei. Uliţa nou formată era pavată cu trunchiuri de copaci. Străzilor astfel pavate li se spunea poduri, motiv pentru care şi noua cale primeşte denumirea de „Pod” – Podul Mogoşoaiei. Noua stradă a fost construită pentru a asigura o cale de legătură între moşia voievodului, Mogoşoaia şi palatul domnesc, amplasat în apropierea Curţii Vechi. Noua arteră devine drumul principal al capitalei, de-a lungul ei construindu-se case boiereşti, biserici, hanuri, hoteluri, prăvălii, magazine de lux, cafenele şi instituţii de stat.

După ce la 8 octombrie 1878, armata română îşi face intrarea triumfală în Capitală, în urma victoriei din Războiul de Independenţă, Podul Mogoşoaiei primeşte numele de Calea Victoriei, nume păstrat până în prezent.

1895 – S-a născut fostul președinte argentinian Juan Perón (d. 1974).

1923 – S-a născut violonistul Ion Voicu, elev al lui George Enescu (d. 1997). 

historia.ro


Preluat de la: Timpul.md