Calendar 29 septembrie: Masacrul de la Babi Yar: Peste 33 MII de evrei ucraineni au fost asasinați de naziști, în două zile

 642 – Generalul Amr ibn al-‘As a intrat în Alexandria, desăvârșind astfel cucerirea arabă a Egiptului.

1547 – S-a născut scriitorul spaniol Miguel de Cervantes, autorul romanului „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha” (d. 1616).

1571 – S-a născut artistul italian Caravaggio (d. 1610).

1758 – S-a născut amiralul Horatio Nelson, conducătorul flotei britanice învingătoare în Bătălia de la Trafalgar (d. 1805).

1888 – A murit scriitoarea Iulia Hasdeu, fiica scriitorului Bogdan Petriceicu Hasdeu (n. 1869).

1901 – S-a născut fizicianul italian Enrico Fermi, laureat al Premiul Nobel în 1938. El a condus lucrările de construcție a primului reactor nuclear la Universitatea din Chicago și a realizat primele cercetări în domeniul fisiunii nucleare, contribuind la construcția bombei atomice în proiectul Manhattan (d.1954).

1902 – A murit scriitorul francez Émile Zola (n.1840).

1911 – Italia a declarat război Imperiului Otoman, după ce otomanii au lăsat să treacă termenul ultimatumului italian de predare a orașului Tripoli.

1913 – A murit inginerul german Rudolf Diesel, inventatorul motorului care îi poartă numele (n. 1858).

1918 – Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania, întrunit la Oradea, a adoptat în unanimitate o declarație redactată de Vasile Goldiș, privind hotărârea națiunii române din Transilvania de a se așeza „printre națiunile libere” și de a recunoaște Comitetul Executiv al PNR ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei. În acest scop s-a constituit, la Arad, un „Comitet de acțiune”, în frunte cu Vasile Goldiș.

1938 – A fost semnat Acordul de la München. Marea Britanie, Franța și Italia recunosc cedarea regiunilor locuite de germanii sudeți din Cehia către Germania, și a celor locuite de polonezii din Cehia (regiunea Cieszyn) către Polonia.

1941 – Masacrul de la Babi Yar: Peste 33.000 de evrei ucraineni au fost asasinați de naziști, în două zile.

Babi Yar era o râpă cu o lungime de circa 2,5 km și o adâncime de 10-15 m, aflată în trecut în afara orașului Kiev. În zilele de 29-30 septembrie 1941, Wehrmacht-ul a masacrat aici 33.771 de evrei strânși din capitala Ucrainei și din împrejurimi. Prizonierii au fost împușcați, în acel moment al războiului nefiind pusă la punct gazarea în lagărele de exterminare.

În următorii doi ani, la Babi Yar au mai fost uciși zeci de mii evrei, prizonieri de război sovietici, activiști comuniști, rromi, naţionalişti ucraineni sau persoane acuzate de sabotaj. Pe baza mărturiilor unor lucratori care au fost forţati să ardă cadavrele, istoricii estimează că la Babi Iar au fost omorâte între 70.000-120.000 persoane, din care peste 50.000 evrei. În cazul evreilor şi al romilor, execuţiile au vizat şi femeile, bătrânii şi copiii.

Actrița sovietică de origine evreiască Dina Pronicheva a fost unul dintre ei 28 de supraviețuitori ai masacrului de la Babi Yar. Ea a depus mărturie în procesul de la Kiev din 1946 (foto sus), în care 15 germani au fost acuzați de crime de război. Ulterior, ea a i-a povestit experiența trăită scriitorului Anatoly Kuznetsov, care a relatat povestea în romanul său „Babi Yar”, publicat în 1966.

1943 – S-a născut Lech Wałęsa, cofondator al primului sindicat independent din Europa de Est comunistă, Solidaritatea (Solidarność), laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1983 și preşedinte al Poloniei între anii 1990-1995.

1962 – Canada a lansat pe orbită satelitul Alouette 1, devenind al treilea stat din lume care a reușit acest lucru, după URSS și SUA. 


Preluat de la: Timpul.md