1444 – Bătălia de la Varna: Otomanii au învins armata cruciată condusă de regele maghiar Vladislav I și Iancu de Hunedoara.

În aprilie 1444, sultanul Murad al II-lea a trimis o generoasă ofertă de pace regelui ungar (de origine poloneză) Vladislav. Negocierile au durat până în 15 august 1444, când pacea a fost semnată la Szeged, pe o perioadă de 10 ani. Ungaria era interesată în a face pace, dar cardinalul Giuliano Cesarini, trimisul Papei, l-a determinat pe rege să jure că va continua cruciada, orice s-ar întâmpla. 

Planul cardinalului Cesarini era ca, în timp ce flota cruciată de 17 galere bloca strâmtorile Bosfor și Dardanele, armata de uscat urma să treacă pe la Nicopole, să avanseze spre Varna – care aparținea bizantinilor-, de unde să navigheze spre Constantinopol. Apoi urmau să cucerească Edirne/Adrianopol, capitala otomană, și să-i alunge pe turci definitiv din Europa. Pe hârtie, planul era simplu și imbatabil.

Se aștepta ajutor din partea sârbilor, valahilor, albanezilor și Constantinopolului. Despotul sârb Gheorghe Brancovici a refuzat, încheind pace cu otomanii la 15 august, dând ulterior sprijin și informații otomanilor; Vlad Dracul a dat 4.000 de călăreți, dar nu a rămas personal cu armata cruciată, invocând faptul că doi fii de-ai săi sunt ostateci la turci și nu vrea să le pună viața în pericol; albanezii nu au reușit să facă joncțiunea cu cruciații, iar Constantinopolul a făcut în tot acest timp joc dublu, nederanjându-se măcar să anunțe armata cruciată despre mișcările otomane.

Marșul armatei cruciate s-a făcut în viteză, cu mici succese militare, optimismul unei victorii fiind zdruncinat la 9 noiembrie, lângă Varna, când cruciații primesc vestea că sultanul este la câteva zile de drum, în spatele armatei creștine. Murad făcuse pace cu emirul înfrânt al Karamaniei, trecuse Strâmtorile, cu ajutorul negustorilor genovezi din Galata, se pare, în noaptea de 27-28 octombrie, făcuse joncțiunea cu trupele din Rumelia la Edirne și se îndreptase în marș forțat spre Varna. Flota cruciată nu putuse asigura împiedicarea trecerii otomanilor, fiind dispersată cu zi înainte de o furtună.

În noaptea de 9 spre 10 noiembrie, cruciații au văzut focurile din tabăra otomană, la sud și la vest de ei. Disproporția în număr era evidentă: otomanii îi depășeau numeric pe cruciați în proporție de aproape 3:1. Iancu a propus un atac-surpriză și luptă în câmp deschis, planul său fiind acceptat de toți comandanții.

Creștinii erau prinși între Marea Neagră, lacul Varna, platoul aproape inaccesibil Frangen, și inamic. Bătălia a început la circa o oră după răsăritul soarelui cu atacul cavaleriei ușoare otomane și arabe asupra flancului drept creștin, spulberând o bună parte din trupe. Creștinii au ripostat însă viguros și au înfrânt rapid ambele flancuri otomane. Doar centrul otoman era neatins.

Iancu a ordonat replierea, cumpănind probabil în acest moment șansele unui asalt general care să determine armata otomană să dea înapoi și să se retragă, astfel încât cruciații să poată să se retragă înspre Dunăre fără a fi urmăriți, eventual să se încheie o pace favorabilă ambelor părți. Nici un plan nu a mai putut fi pus în aplicare-regele Vladislav, la insistențele apropiaților săi, dornici de glorie, a ordonat un atac de cavalerie, în ciuda sfatului lui Iancu de a rămâne unde se afla. Şarja de cavalerie s-a înfipt în ieniceri, unde efectiv s-a oprit în rândurile compacte ale acestora. Vladislav a căzut de pe cal, un ienicer tăindu-i capul și ridicându-l în vârful unei lănci. Cu moralul ridicat, turcii au atacat ca un zid, spulberând atât armata cruciată, cât și tabăra acesteia.

Creștinii lăsau în urmă undeva între 11.000 și 13.000 de morți, iar otomanii înspre 20.000. Prizonierii luați de otomani au fost masacrați sau vânduți ca sclavi, puțini reușind să se întoarcă, după mulți ani, în locurile de baștină. Câteva mii de soldați, printre care și valahii, au reușit să scape înspre Dunăre. Luat prizonier de Vlad Dracul, în Valahia, Iancu a fost eliberat însă repede. Trupurile lui Cesarini și ale regelui nu au mai fost găsite niciodată.

1483 – S-a născut reformatorul religios german Martin Luther (d. 1546).

1508 – Din inițiativa lui Radu cel Mare (1495-1508), a apărut Liturghierul slavon, tipărit de călugărul Macarie, prima carte tipărită în Țara Românească.

1720 – S-a născut Principele de Monaco Honoré al III-lea (d. 1795).

1759 – S-a născut poetul și dramaturgul Friedrich von Schiller (d. 1805).

1871 – Plecat din Zanzibar, în căutarea lui David Livingstone, despre care nu se știa nimic de mai bine de trei ani de zile, ziaristul Henry Stanley l-a întâlnit pe faimosul explorator britanic pe malul de răsărit al lacului Tanganyika. Stanley a rostit faimoasa replică, rămasă în istorie: „Doctor Livingstone, I presume?”. Ulterior cei doi vor explora împreună nordul Lacului Tanganyika, apoi ziaristul se va întoarce în Anglia, Livingstone îndreptându-se spre Zambia.

1891 – A murit poetul francez Arthur Rimbaud (n. 1854)

1895 – A murit scriitorul Alexandru Odobescu (n. 1834)

1916 – Șarja de la Robănești: Un escadron format din 110 cavaleriști din Regimentul 9 Roșiori a atacat bateria de artilerie germană dispusă la liziera pădurii Perșani, în vecinătatea localității Robănești.

1919 – S-a născut generalul rus Mihail Kalașnikov, inventatorul celei mai folosite arme de foc din istorie (d. 2013).

1925 – S-a născut actorul britanic Richard Burton (d. 1984).

1928 – S-a născut compozitorul de muzică film italian Ennio Morricone (d. 2020).

1938 – A murit Kemal Atatürk, fondatorul și primul președinte al Republicii Turcia (n. 1881).

1940 – România a fost lovită lovită de un cutremur cu epicentrul în Vrancea. Numărul victimelor a fost estimat la 1000 de morți și 4000 de răniți, majoritatea în Moldova.

1970 – Marele Zid Chinezesc a devenit obiectiv turistic.

1982 – A murit Leonid Brejnev, fost conducător al Uniunii Sovietice (n. 1906). 

historia.ro

Preluat de la: Timpul.md