Bulgaria anunță că reduce drastic TVA-ul pentru restaurante, ca să ajute sectorul HORECA

Bulgaria reduce TVA-ul pentru restaurante la 9 la sută de la 20 la sută, cât este în prezent. Măsura intră în vigoare de anul viitor.

Odată cu această tăiere drastică, Taxa pe Valoarea Adăugată  pentru restaurante și cantine în Bulgaria ajunge cât cea care se aplică la produse alimentare în România, scrie digi24.ro.

Decizia guvernului de la Sofia vine în sprijinul industriei ospitalității. Puternic afectat de pandemie, turismul reprezintă 8 la sută din economia Bulgariei.

De la jumătatea lunii martie, executivul bulgar a decis închiderea tuturor restaurantelor, barurilor și cafenelelor, însă restricțiile au început să fie ridicate treptat. Sofia se aşteaptă ca măsurile stricte introduse la nivel global pentru a opri răspândirea coronavirusului să provoace o contracţie de 3% a economiei bulgare în acest an. Comisia Europeană, însă, estimează că aceasta se va contracta cu 7,2%.


Preluat de la: Publika.md