Cartierul Bucuria din oraşul Orhei s-a transformat în șantier. Autoritățile locale au început astăzi lucrările de reabilitare pe mai multe drumuri, folosind cele mai noi tehnologii. Va fi reparată strada Colinelor, strada Nouă, strada Floriilor și stradela Unirii. Potrivit unui comunicat al Primăriei Orhei, prima etapă prevede turnarea unui strat din beton. În cea de a doua, va fi așternut un strat de asfalt fierbinte. Între timp, este montat și pavaj spre cimitirul evreiesc.
„Drumul până acum era dezastru, dar la momentul de faţă este normal.”
Dinu Țurcanu, președintele raionului Orhei:„Din cauza că unghiul de înclinare este mai mare de 40 de grade, inginerii consideră că betonarea porţiunii de drum este soluţia cea mai corectă dacă dorim să avem o construcţie de durată şi ca banii publici pe care îi cheltuim aici să fie cheltuiţi cu destinaţie exactă.”
Locuitorii oraşului se bucură că asfaltul a ajuns şi pe strada lor.
„Sunt mămică cu copilaşi mici şi vă daţi seama ce greutăţi întâmpinam mereu. Acum mă bucur foarte mult că îmi va fi mai uşor să ies şi la aceeaşi plimbare. „
„Maşinile se vor strica mai puţin şi să mergem va fi mai uşor, dar când se va pune asfaltul va fi şi mai bine. „
Ilan Şor, preşedintele Partidului „ŞOR”:„Noi continuăm reabilitarea totală a drumurilor din Orhei. Au început lucrările pe trei străzi din sectorul Bucuria. Lucrările se fac pe străzile care au pante mari. Tocmai din aceste considerente specialiştii au luat decizia de a efectua lucrări de acoperire cu beton. Este o tehnologie nouă, care are o garanţie mai mare de 50 de ani. „
Viceprimarul municipiului Orhei, Cristina Cojocari, a spus că în oraș se muncește la maxim, iar renovarea drumurilor este o prioritate a autorităților locale.
Cristina Cojocari, viceprimarul municipiului Orhei:„Ne propunem să avem 100 de procente asfaltate toate drumurile din oraşul Orhei. Sursa finanţării acestor lucrari sunt din bugetul local „
Potrivit autorităților locale, lucrările sunt realizate de o întreprindere municipală, ceea ce permite economisirea surselor bugetare cu până la 30 la sută. Totodată, în comunicatul emis de Primăria oraşului se mai arată că echipa lui Ilan Șor a finalizat recent în sectorul Bucuria amenajarea unui sistem de colectare și evacuarea a apelor pluviale. În acest an, au fost renovate toate străzile principale din municipiu, dar şi câteva străzi secundare.
Preluat de la: Publika.md