Bruxelles: Lucrătorii din sistemul sanitar, omagiați prin îmbrăcarea celebrei statui Manneken Pis într-o ţinută specifică

Oraşul Bruxelles îşi omagiază personalul sanitar din prima linie care luptă împotriva coronavirusului prin îmbrăcarea celebrei statui Manneken Pis într-o ţinută specifică angajaţilor din sistemul medical, scrie adevarul.ro.

Astfel, statuia care reprezintă un băieţel urinând, a fost îmbrăcată în costum medical, cu halat alb, şi a primit saboţi medicali, vizieră şi mască.

Potrivit dhnet.be, este un omagiu adus personalului din spitalele publice din reţeaua Iris.

”Este un mare mulţumesc adresat personalului sanitar, nu doar medicilor şi asistentelor, ci şi îngrijitorilor şi celor care fac curat în spitale. Ei şi-au asumat cu toţii riscuri, au făcut o muncă remarcabilă”, a declarat Marc Guebel, membru al asociaţiei care are în gestiune statuia.

Sute de mii de turişti vizitează în fiecare an celebra statuie Manneken Pis, care este îmbrăcată deseori în semn de omagiu faţă de personalităţi, tradiţii sau evenimente. Ţinutele sunt expuse într-un muzeu.


Preluat de la: Publika.md