BREAKING NEWS: Încă trei moldoveni au murit, fiind răpuși de coronavirus

MSMPS informează despre înregistrarea a trei decese noi provocate de infecția COVID-19.

În cazul decesului cu numărul 85 este vorba de o femeie în vârstă de 61 ani, din municipiul Chișinău, internată pe data de 10 aprilie la IMSP Institutul de Medicină Urgentă. Pacienta suferea de diabet zaharat, hipertensiune gradul III.

Decesul cu numărul 86 a fost înregistrat la un bărbat de 66 ani, din raionul Căuşeni, a fost transferat din Spitalul Raional Comrat la IMSP Institutul de Medicină Urgentă pe data de 14 aprilie cu pneumonie interstițială bilaterală. Pacientul avea boală renală cronică.

În cazul decesului cu numărul 87, este vorba de un bărbat de 63 ani, din raionul Criuleni, transferat din Spitalul Raional Criuleni la IMSP Institutul de Medicină Urgentă pe data de 13 aprilie, în stare foarte gravă. Bărbatul suferea de hipertensiune gradul III și insuficiență cardiacă.


Preluat de la: Publika.md