Reprezentanţii aşa-zisului Minister de Externe de la Tiraspol au anunţat printr-un comunicat de presă despre eliberarea a două persoane reţinute miercuri în stânga Nistrului de separatişti. Potrivit lor, este vorba despre doi angajaţi ai structurilor de forţă. Informaţia a fost confirmată şi de surse din cadrul Biroului de Reintegrare, dar nu precizează dacă aceştia sunt angajaţi ai structurilor de forţă de la noi.
Decizia de eliberare a celor două persoane ar fi fost luată după ce subiectul a fost discutat de liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski cu șeful statului Igor Dodon.
În comunicatul emis de reprezentanţii aşa-zisului Minister de Externe de la Tiraspol se mai precizează că au fost reţinute câteva persoane, fără să fie indicat numărul exact al acestora.
Amintim că, astăzi, în cadrul unui briefing de presă, președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică Alexandru Jizdan și viceprim-ministra pentru reintegrare, Cristina Lesnic au declarat că patru persoane din țara noastră au fost răpite de separatiştii din stânga Nistrului.
Citește și: Patru persoane, răpite de separatiştii din stânga Nistrului
Preluat de la: Publika.md