Bethleemul primeşte din nou turişti cu braţele deschise, după anii de restricţii sub semnul pandemiei, transmite sâmbătă AFP, citează Agerpres. În prezent, oraşul palestinian respiră din nou aer de sărbătoare, cu un brad de Crăciun uriaş, baloane colorate pe străzi şi pelerini la Biserica Naşterii Domnului.
„Crăciunul este sărbătoarea oraşului şi ne-a luat mult timp şi am făcut multe eforturi pentru a ne pregăti.Ne-am dorit să avem o participare internaţională şi am organizat concerte şi spectacole pentru copii cu cântăreţi din Franţa, Africa de Sud şi Malta”, a declarat pentru AFP Hanna Hanania, primarul oraşului.
Străzile, magazinele şi casele din piatră ale acestui oraş palestinian unde trăiesc laolaltă creştini şi musulmani, s-au deschis din nou pentru turiştii străini, aşa cum este James Wittenberger, un american în vârstă de 70 de ani care a venit din Michigan (nord-estul SUA) împreună cu cei patru copii ai săi.
„Este un loc minunat. Suntem aici de trei zile şi vremea este bună. Suntem norocoşi să fim aici, departe de furtuna care loveşte Statele Unite în acest weekend”, subliniază Paul, fiul său în vârstă de 40 de ani.
„Mă plimb prin acest oraş minunat. Şi meditez la faptul că este un loc sfânt, locul unde s-a născut Hristos. Este un loc important, mai ales de Crăciun”, a susţinut un alt turist, canadianul John Haves, 22 de ani, originar din Vancouver.
Proprietarul unui atelier de olărit şi de ceramică, Michael Al-Sirani se bucură să revadă turiştii în oraşul sfânt, după doi ani dificili în care multe dintre hotelurile locale au fost nevoite să-şi închidă porţile.
„Începem să simţim că lucrurile se îmbunătăţesc după Corona (epidemia de coronavirus n.r.). În plus, turiştii au început din nou să doarmă în oraş”, a susţinut el.
„De la începutul acestui an, dar mai exact din luna martie, am început să primim turişti şi pelerini din lumea întreagă. Numărul turiştilor a continuat să crească ajungând la un total de 700.000 de turişti veniţi din întreaga lume”, a declarat pentru AFP Rola Maayah, ministrul palestinian al turismului.
Preluat de la: Publika.md