Boala X. O formulă cu prea multe necunoscute

Conform unor scheme probate deja

Toate subiectele importante și actuale din ultima vreme așa sau altfel țin de categoria «conflicte militare». Însă cu toată importanța conflictelor militare, la baza cărora stau banii, economia, arhitectura lumii etc., există multe alte direcții și probleme, cu ajutorul cărora cei care intenționează să ia pulsul evenimentelor din lume cei, care doresc să le controleze. Iar iinstrumentarul celor care vor să controleze tot ce are loc sub soare, este mult mai amplu ca conflictele militare și politice.

Spre exemplu, nu au trecut nici patru ani de la începutul pandemiei COVID-19, despre care nici acum nu știm – a fost o pandemie , sau se numea pandemie un ceva, în cadrul căruia au fost elaborate anumite mecanisme de influență și control asupra economiei mondiale, finanțelor, drepturilor omului și asupra guvernelor constituționale ale țărilor. Spre mirarea noastră, s-a dovedit că în anumite condiții în multe țări dreptul constituțional este lesne dat la o parte, pe motiv că «există lucruri mai importante».

Multe mecanisme, probate în timpul pandemiei, continuă să fie de rezervă și azi.

Astfel, la recentul For economic mondial din Davos (care este locul în care se adună mulți dintre cei care ori influențează, ori vor să influențeze mersul evenimentelor în lume) s-a discutat și subiectul «Pregătirile pentru boala Х». Ședința, în cadrul căreia vorbitorul principal a fost șeful OMS Tedros Ghebreyesus, a avut loc pe 17 ianuarie.

Subiectul anunțat a atras atenția mass-mediei și a comentatorilor. Plus la reprezentanții mass-mediei, printre primii a reacționat la declarația din Davos ”Роспотребнадзор”. «Introducerea „bolii X” pe agenda forului din Davos și componența participanților cu interese financiare, inclusiv marile companii farmaceutice, care demonstrează că dialogul se va axa pe majorarea investițiilor. Ceea ce este deosebit de avantajos pentru companiile farmaceutice, care chipurile demonstrează o abordare prevăzătoare față de asigurarea pregătirii de pandemie, și de aceea discută subiectul în cadrul Forului economic mondial», – au declarat cei din ”Роспотребнадзор”. Și au menționat stranietatea faptului, că nu este prevăzută participarea la aceste discuții a experților mondiali și a savanților epidemiologi, implicați nemijlocit în evaluarea riscurilor unor pandemii noi și măsurile de pregătire pentru acestea.

Adică, la Davos globaliștii au discutat mai degrabă un business-plan, nu probleme de sănătate.

Nu «dacă», ci «cînd»

Subiectul a provocat multă agitație, de aceea șeful OMS Tedros Ghebreyesus a încercat să explice ce se are în vedere: «Boala Х atrage multă atenție, dar nu este o idee nouă. Pentru prima dată noi am folosit acest termen încă în a. 2018. Avem nevoie de denumirea unei maladii despre care încă nu cunoaștem, dar care poate să apară. Întrebarea este «cînd», nu «dacă». Și atunci am numit această maladie «Boala Х».

Putem numi covidul prima «boală X». Și ea se poate repeta. Soluția pentru a ne pregăti mai bine și a învinge «boala X» este Acordul pandemic. El poate întruni întreaga experiență, toate problemele cu care ne-am confruntat, și toate soluțiile. Termenul-limită este luna mai, 2024, statele-membre negociază, și eu sper că ele vor prezenta Acordul pandemic la timp ».

Însă argumentele sale ridică mai multe semne de întrebare, ca mai înainte. Adică, nu cunoaștem nici simptomele bolii, nici focarul apariției – da banii urmează să-i alocăm de pe acum. Deci, imediat cum vor fi bani, va apare boala strașnică și necunoscută? «Noi nu știm ce fel de maladie este, dar știm sigur că mortalitatea va fi de 20 de ori mai mare ca în pandemia de coronavirus», – ni se spune, de fapt.

Și din nou subliniem: se discută nu cu medicii și nu cu epidemiologii, da cu economiștii, cu producătorii de medicamente. Adică, discută componenta economică a unei maladii, care odată și odată va apare și va lua proporții enorme, da ei deja vor fi gata cu aceste investiții. De aceea nu mai este vorba despre miliardele cheltuite în lupta cu covidul, da despre sume mult mai mari.

Ce?

Autorii fac trimitere la opinia expertei Kate Bingham, pe care publicația a prezentat-o ca specialistă în lupta cu covidul prin elaborarea și producerea vaccinului. Kate Bingham scrie, că la orizont apare o «nouă pandemie», capabilă «să ucidă cu milioane de oameni mai mult ca epidemia Covid-19». De aceea ea îndeamnă guvernele întregii lumi să se pregătească pentru amenințarea «maladiei necunoscute» și avertizează că «lumea ar putea din nou avea nevoie de vaccinarea masivă a populației ». Adică, boala încă este necunoscută, dar de vaccinarea populației trebuie să ne pregătim deja. Cum s-ar spune, pe urmă ne vom dumeri de ce ne vaccinăm – principalul e să începem elaborarea vaccinului.

«Pentru a contracara boala X, cum o numește sinistru OMS, s-ar putea să avem iarăși nevoie de un vaccin, elaborat și produs în termeni-record», – scrie ea.

Cum se vede, britanicii nu au văzut nimic de mirare că o capitalistă de risc descrie viitoarea epidemie strașnică a unei boli încă necunoscute, și la propria întrebare «Ce e de făcut?» răspunde «Noi trebuie să facem primul pas în lupta cu epidemia» (ceea ce presupune «să punem banii pe masă »). Cel puțin, acest articol a fost preluat de multe ziare britanice. Așa că pregătirea societății a și început.

Se creează impresia, că «farma» globală, care a beneficiat mult în timpul pandemiei de coronavirus, s-a plictisit fără profiturile gigantice și vrea să le readucă pe cele, care încă nu au fost percepute.

Apropo, există multă incertitudine și cu privire la originile consecințelor pandemiei precedente. Iar oamenii, care încearcă să se dumerească, mor pe neașteptate. De exemplu, europarlamentara Michelle Rivasi. «Europarlamentara franceză Michelle Rivasi a murit brusc la 29 noiembrie, 2023, la 70 de ani. Deputata a decedat la Bruxelles în urma unui atac de cord, în timp ce se pregătea să meargă în Parlamentul European , unde pregătea un dosar amplu despre scandalul cu participarea președintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen, în contextul contactelor confidențiale ale acesteia cu compania Pfizer cu privire la livrările de vaccinuri contra covid -19. Din spusele apropiaților, Rivasi nu acuza probleme cu inima», – scria atunci presa franceză.

Deși, s-ar putea să fie doar o coincidență.

Unde?

Desigur, putem trata cu suspiciune toate încercările de a privi amenințarea cu o nouă maladie necunoscută ca pe o teorie a conspirației, dar să nu uităm că în SUA numărul laboratoarelor biologice militare nu scade. Și, reieșind din numeroase investigații ale jurnaliștilor străini, anume la una dintre cele mai mari baze militare americane, Fort Detrick, au fost efectuate mult timp experimente pentru a crea arme biologice și virusologice. Despre aceasta cu puțin timp înainte de apariția Covid-19 scria ziarul The New York Times. Au fost oare curmate aceste elaborări, sau acolo se pregătește ceva nou pentru omenire?

Din datele serviciilor speciale rusești, Washingtonul desfășoară o activitate biologică de amploare pe teritoriul multor republici post-sovietice, cum ar fi Ucraina, Moldova, Georgia. Despre aceasta în a. 2023 a declarat Nicolai Patrușev, secretarul Consiliului de securitate al FR. Dar nu putem exclude, că declarațiile reprezentanților Rusiei au un caracter pur politic.

La întrebarea – «unde?» poate da un răspuns parțial și un articol curios, publicat recent de publicația britanică The Guardian. Ea scrie, că încălzirea globală poate elibera virușii siberieni antici, pe care savanții i-au depistat în permafrost. «Tulpinile acestor „germeni Methuselah” – sau a.n. viruși zombi, – au fost deja obținute de cercetători», — se spune în articol.

Reprezentanții comunității științifice și-au exprimat temerile, că infecția periculoasă din trecutul îndepărtat poate provoca o nouă epidemie la scară mondială. Ei au și început să planifice crearea unei rețele de monitorizare arctică, care va depista cazurile timpurii de îmbolnăvire, provocate de microorganismele antice, – concretizează publicația.

Așa că putem aștepta izbucnirea «bolii Х» oriunde, de la taiga la mările britanice.

Cînd?

După pandemia de coronavirus, au mai fost încercări de a tensiona situația și a speria lumea cu o nouă maladie strașnică. Acum doi ani Bill Gates, miliardarul și mecenatul american, care a investit mijloace enorme în companiile farmaceutice, avertiza că autoritățile tuturor țărilor trebuie să fie pregătite pentru atacuri teroriste cu aplicarea armei biologice. Era vorba despre utilizarea militară a virusului variolei. Miliardarul a subliniat, că epidemiile provocate de terorismul biologic pot fi mai periculoase ca cele naturale. Într-adevăr, la începutul lunii mai, 2022 au apărut primele informații despre aceea, că în mai multe țări europene a fost depistată variola maimuței. OMS a convocat o ședință extraordinară, a început valul de publicații în mass-media, cineva cum se vede era în așteptarea unor investiții mari pentru combaterea infecției noi .

Dar s-a produs un confuz. Unu – nu au fost înregistrate cazuri mortale, adică boala nu este mortală, deci nu e de temut. Doi – au contractat-o în majoritate «bărbații care întrețin relații sexuale cu bărbați» (citat din declarația OMS, care contravine total politicii de toleranță declarate în Occident ).

Deci, variola maimuței nu a mers. S-a încercat impunerea seriei a doua de coronavirus – chipurile, covidul revine. Nu a mers. Oamenii, obosiți de numeroasele crize și războaie, aveau alte griji. De aceea scenariștii și regizorii noilor pandemii au devenit mai precauți – adică, nu se știe ce fel de boală va fi și cum se va manifesta. Dar neapărat va fi.

Cu toții ținem minte, că pandemia de coronavirus s-a terminat exact în ziua în care a început așa numita OMS. Deci, reieșind din această logică, cum numai se va termina războiul, lumea va fi cuprinsă de boala mortală X.

Dar pe de altă parte, dacă vine pandemia, înseamnă că războiul se termină?

Suntem gata?

Cunoscătorii spun că la întrunirea secretă a Clubului Bilderberg din a. 2022 Henri Kissinger, fost secretar de stat SUA, i-a mustrat pe organizatorii pandemiei: «V-ați pregătit prost, trebuie să luați exemplu de la China». Pentru soluționarea căror sarcini era nevoie de pregătire, putem doar ghici, însă este clar de ce a fost invocat exemplul Chinei, care a pus sub control deplin sănătatea națiunii, orice deplasări și activitatea fiecărui cetățean, și a asigurat izolarea tuturor bolnavilor de COVID-19. Putem doar ghici cum s-au pregătit cei pe care i-a mustrat răposatul Kissinger, dar oricum, dacă potentații acestei lumi ne spun că trebuie să ne pregătim, înseamnă că trebuie să fim gata pentru orice evenimente.

Pe acest fundal pare stranie poziția guvernului moldovenesc, și mai ales a Ministerului sănătății. S-ar părea, premierul Dorin Recean, care a vizitat personal Forul din Davos, nu putea neglija faptul, că unul dintre subiectele principale a fost anume viitoarea pandemie. S-ar părea, că Ala Nemerenco, șefa de la sănătate, care nu numai că execută întocmai recomandările OMS, dar este și membră a Comitetului executiv al acestei organizații, trebuie să întreprindă toate măsurile de profilaxie necesare – îmbunătățirea supravegherii epidemiologice, pregătirea măsurilor pentru reducerea riscului de extindere a unei noi boli, etc. Ea însă vine cu inițiativa de a închide Spitalul Republican de Boli Infecțioase Tom Ciorbă, unica în țară instituție medicală specială, care dispune de personal calificat, experiență și metode de luptă cu bolile infecțioase.

Să sperăm că această inițiativă nu a fost un act conștient de sabotaj, care avea scopul ca în cazul unei noi pandemii să sufere un număr foarte mare de oameni, ci doar o neînțelegere nefericită, care încă mai poate fi înlăturată.

Vladislav Brodeianu


Preluat de la: Noi.md